36 Aici sunt, pentru că doresc – Puțin – la drum, să te-nsoțesc. De altfel, după al meu plan, Cu tine, trec peste Iordan Și vreau ca, o bucată bună De drum, s-o facem împreună. Atâta doar, însă apoi Mă voi întoarce înapoi, Căci nu vreau să rămân cu tine. De ce să-mi faci dar, acest bine?
36 Eu am azi optzeci de ani. Pot eu să mai cunosc ce este bun și ce este rău? Poate slujitorul tău să mai aibă vreun gust pentru ce mănâncă și bea? Pot eu să mai aud glasul cântăreților și cântărețelor? Pentru ce să mai fie slujitorul tău o povară pentru domnul meu, regele?
Iată că am îmbătrânit. Optzeci de ani am împlinit. Ce crezi că-aș face pentru tine? Mai știu eu ce e rău sau bine? Ce gust ar mai putea avea Mâncarea, băutura mea? Mai pot ca să ascult eu, oare – Acuma – plin de încântare, Cântecul cântăreților, Sau glasul cântărețelor? De ce să vin la tine-n țară? Să-ți fiu, mereu, doar o povară?
Voi merge în cetatea mea, Unde apoi, să mor, aș vrea, Lângă mormântul cel pe care – Acolo – tatăl meu îl are, Unde – de-asemeni – e aflată Și a mea mamă îngropată! Dar iată cum gândit-am eu: Chimham este un rob al meu. Pe el, aș vrea să-l iei cu tine Și-apoi să faci cum crezi că-i bine. Te rog dar, fă în așa fel, Să fie bine pentru el.”
Ani șaptezeci, pe-a lumii față, Numără biata noastră viață. Cei tari, care sunt printre noi, Optzeci de ani ating apoi. Lucrul cu care se mândrește Omul, atât cât viețuiește, E numai trudă și durere, Căci anii trec și-apoi el piere.
Ascultă dar, îndemnul meu: Să-ți amintești de Dumnezeu, În anii tăi de tinerețe, Până n-ajungi la bătrânețe Când, apăsat de anii grei, Vei spune: „N-am plăcere-n ei”.
Dați cui vă cere, căci, apoi, La rândul vost’, primiți și voi; Ba mai mult, o să căpătați În plus! De astfel vă purtați, În sân, are să vi se pună Mai mult, cu o măsură bună. Măsura cu care-ați lucrat – Când altora le-ați măsurat – E folosită, mai apoi, Să măsoare și pentru voi!”