7 Să nimicești casa pe care, Stăpânul tău, Ahab, o are. Pe Izabela – vreau sa-ți spun – Că trebuie să Mă răzbun. Voi face ca asupra ei, Tot sângele robilor Mei – Și cel al slujitorilor, Precum și al prorocilor – Ce Mi-au slujit, să se abată.
7 Să distrugi familia lui Ahab, stăpânul tău, ca astfel să răzbun sângele slujitorilor Mei, profeții, și sângele tuturor slujitorilor Domnului, vărsat de Izabela.
7 Să distrugi familia lui Ahab – stăpânul tău – pentru ca astfel să răzbun sângele slujitorilor Mei – profeții – și sângele tuturor slujitorilor lui Iahve pe care l-a vărsat Izabela!
7 Lovește casa lui Aháb, stăpânul tău, ca să răzbun sângele slujitorilor mei, profeții, și sângele tuturor slujitorilor Domnului [vărsat] prin mâna Izabelei!
7 Și vei lovi casa lui Ahab, domnul tău, și voi răzbuna sângele robilor mei, al prorocilor, și sângele tuturor slujitorilor Domnului din mâna Izabelei.
De-aceea, când a auzit Că Izabela-a poruncit Să fie șterși de pe pământ, Toți cei care proroci Îi sânt Lui Dumnezeu, a alergat Și-o sută-n grabă a luat, Dintre aceia. El i-a dus Și-apoi, la adăpost, i-a pus În două peșteri: i-a-mpărțit În două și-a adăpostit Câte cincizeci, în fiecare. Le-a adus apă și mâncare Și astfel, viața, le-a scăpat. –
Când Izabela a aflat Cum că Nabot fost-a-mproșcat Cu pietre, la Ahab s-a dus Și-aste cuvinte i le-a spus: „Te scoală, căci Nabot, acel Care era din Izreel, E mort. Întreaga-i moștenire, Poți să o iei în stăpânire. Du-te, ia-ți via după care Ai jinduit, fără-ncetare.”
Nimeni n-a fost, în Israel, Care să fi făcut la fel Precum Ahab. El s-a vândut Și foarte mult rău a făcut, Pentru că fost-a, ne-ncetat, De Izabela ațâțat. Doar ea l-a dus pe soțul său – Întotdeauna – către rău.
Să știți dar toți că, negreșit, Nici o frântură de cuvânt Nu o să cadă la pământ – Din ce rostit-a Dumnezeu – Față de-Ahab – stăpânul meu – Și de întreagă casa lui. Astfel, cuvântul Domnului, Vorbit prin robul Său Ilie, Azi, împlinit, are să fie.”
Iehu, apoi – în acel ceas – Pe toți cei care au rămas Din casa lui Ahab, la el – Aflați fiind în Izreel – I-a omorât, fără cruțare, Și nimeni n-a avut scăpare. Pieriră toți aceia cari Au fost, în casa lui, mai mari, Prietenii ce îi avea Și preoții, de-asemenea.
Toate, apoi, s-au petrecut După un plan ce-a fost făcut De Dumnezeu, care voia A-l pierde pe Ahazia. Ahazia, de Domnul pus, Atuncea, la Ioram s-a dus. El, cu Ioram, s-a întâlnit Și împreună au pornit Să-i iasă în întâmpinare, Lui Iehu, omul cel pe care, Domnul l-a uns să prăpădească, Prin el, casa împărătească A lui Ahab. Iehu-i cel care, Pe Nimși, drept părinte-l are.
Dacă nu veți lua aminte La ale Mele-nvățăminte Pe care vi le dau prin cei Ce sunt proroci și robi ai Mei – Căci i-am trimis de dimineață Spre a vorbi-n a voastră față –
Asupra voastră, va să vină Tot sângele nevinovat, Ce, pe pământ, a fost vărsat, De la acel neprihănit Care a fost Abel numit, Și pân’ acum, la Zaharia – Cari fiu îi e lui Barachia – Cel ce-ntre Templu și altar A fost ucis de voi, măcar Că el era nevinovat.
Deci, prea iubiților mei frați, Voi, singuri, nu vă răzbunați; Ci să-L lăsați pe Dumnezeu Să Se răzbune, căci, mereu, El va trimite-a Sa mânie, Exact așa după cum scrie: „Doar Eu am drept de răzbunare Și dăruiesc la fiecare, Câte-o răsplată, pe măsură” – Ne spune Domnul, prin Scriptură.
Să știi că orice dregător Este un simplu slujitor Al Domnului, pus, pentru tine – Adică pentru al tău bine. Dacă faci rău, de bună seamă, Tu trebuie ca să ai teamă, Căci nu degeaba – vei vedea – Că el își poartă sabia. El este-n slujba Domnului, Iar printre sarcinile lui, Se află și cea cari impune Că trebuie să Îl răzbune Și, de asemeni, pedepsește Pe cel ce, rele, săvârșește.
Am răzbunarea-n stăpânire Și am să dau o răsplătire, Așa cum vreau, la fiecare, Simțind cu toți, atunci, că are S-alunece al lor picior. Ziua nenorocirii lor Este aproape și-i pândește – Ce-i pregătit nu zăbovește!”
Voi neamuri, toate, ascultați! Mereu, laude, să cântați Pentru poporul Domnului, Căci sângele robilor Lui, Domnu-l va răzbuna, mereu. Iată că Domnul Dumnezeu Trimite a Lui răzbunare Peste potrivnicii ce-i are; În urmă, face ispășire În țară, pentru-ntreaga fire Și pentru toți cei ce-s ai Lui – Pentru poporul Domnului.”
Într-adevăr, bine știm noi, Cine e Cel care a zis – Căci, în Scriptură, este scris – Că „Răzbunarea e a Mea. Eu sunt Cel care o să dea, La fiecare, o răsplată”; În altă parte, se arată Că „Domnul e judecătorul, Și Își va judeca poporul”.
„Te bucură cerule-acum, Și voi, apostolii, precum Și voi cei sfinți! Alături lor, Vă bucurați prorocilor! Căci Dumnezeu – cum ați văzut – Dreptate-acuma, v-a făcut Și a adus vremea lăsată, Pentru această judecată.”
Căci judecățile rostite, De Dumnezeu, sunt dovedite A fi, mereu, adevărate, Făcute numai cu dreptate. Iată că El a judecat, Pe curva care a stricat Pământul, cu curvia ei Și-apoi, i-a răzbunat pe-acei Care-I sunt robi, căci s-a vărsat Sângele lor, nevinovat,”
Însă, doresc a-ți arăta, Că am ceva-mpotriva ta. La tine-i o femeie-aflată, Cari, Izabela, e chemată. Drept prorociță, ea ar vrea – Printre ai tăi – ca să se dea, Iar tu o lași să dea povețe, Robilor Mei, și să-i învețe Să se dedeie la curvie, Și-n urmă – după cum se știe – Mănâncă lucrurile-oprite, Cari, pentru idoli, sunt jertfite.