Biblia Todo Logo
အွန်လိုင်း သမ္မာကျမ်းစာ

- ကြော်ငြာတွေ -




2 Regi 8:4 - Biblia în versuri 2014

4 Ghehazi – cel cari îl slujea Pe Elisei – tocmai ședea În fața împăratului, Vorbind despre stăpânul lui. „Mai povestește-mi, ce-ai văzut, Ce lucruri mari a mai făcut Stăpânul tău” – l-a îndemnat Al lui Israel împărat.

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ


နောက်ထပ်ဗားရှင်းများ

Noua Traducere Românească

4 Regele tocmai vorbea cu Ghehazi, slujitorul omului lui Dumnezeu, și-i zicea: „Vorbește-mi, te rog, despre toate realizările lui Elisei!“.

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ

Biblia în Versiune Actualizată 2018

4 Regele tocmai vorbea cu Ghehazi – slujitorul omului lui Dumnezeu – și-i zicea: „Te rog să îmi relatezi toate lucrurile remarcabile făcute de Elisei!”

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

4 Regele vorbea cu Gheházi, slujitorul omului lui Dumnezeu, zicând: „Povestește-mi, te rog, toate lucrurile mari pe care le-a făcut Elizéu!”.

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

4 Împăratul stătea de vorbă cu Ghehazi, slujitorul omului lui Dumnezeu, și zicea: „Istorisește-mi, te rog, toate lucrurile mari pe care le-a făcut Elisei.”

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ

Traducere Literală Cornilescu 1931

4 Și împăratul vorbea cu Ghehazi, tânărul omului lui Dumnezeu, zicând: Spune‐mi, te rog, toate lucrurile cele mari pe care le‐a făcut Elisei.

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ




2 Regi 8:4
24 ပူးပေါင်းရင်းမြစ်များ  

Ale lui ape le-a lovit Și-n felu-acesta a vorbit: „Unde e Domnul Cel pe care Ilie-al meu, stăpân, Îl are?” Apele-atunci s-au despicat, Iar Elisei, ca pe uscat, În clipa ‘ceea, a putut, Peste Iordan să fi trecut.


S-a mâniat, la vorbele Pe care i le-au aruncat, S-a-ntors și-apoi i-a blestemat, În Numele Domnului Sfânt. Îndată, la al său cuvânt, Dintr-o pădure au ieșit Doi urși, care s-au repezit Către acei copii și-apoi, Ucis-au patruzeci și doi.


Și-apoi, la sine, l-a chemat Pe-al său slujbaș, cari s-a numit Ghehazi, și i-a poruncit: „Cheam-o pe-această Sunamită.” Femeia a venit, grăbită, Și a șezut în fața lui.


Pân’ la prorocul Domnului, Pe muntele Carmelului, Femeia-n urmă a pornit-o. Din depărtare, a zărit-o Prorocul și a cuvântat, Către Ghehazi, imediat: „Iată că Sunamita vine, Cu slujitorul ei, la mine!


Naman, atuncea, a făcut Așa precum i s-a cerut: Când, în Iordan, el a intrat, De șapte ori s-a scufundat Și-n urmă s-a tămăduit, Așa după cum a vorbit Prorocul Domnului. Astfel, Carnea care era pe el, Părea precum e cea pe care Numai un copilaș o are.


În casă, Elisei ședea Cu toți bătrâni-alăturea. Un sol a fost trimis la ei, De împărat, iar Elisei – Până când încă n-a sosit Solul trimis – a glăsuit Către bătânii din sălaș: „Vedeți, ăst fiu de ucigaș, Pe cineva, acum, trimite, Capul să-mi ia, pe negândite. Însă când solu-acela vine, Voi să închideți ușa, bine! La ușă, vreau să-l așteptați Și să-l opriți! Dar ascultați: În urma slujitorului, Se-aud pașii stăpânului. Nu auziți zgomotul lor?”


Prorocul s-a-ndreptat spre el Și l-a-ntrebat pe omu-acel: „Arată-mi, unde a picat?” Omul, atunci, i-a arătat Locul cu pricina. Apoi, Prorocul s-a întors ‘napoi, Un lemn – în grabă – a tăiat, Pe care-n râu l-a aruncat, Spre locul unde a știut Cum că securea s-a pierdut. Îndată, fierul a ieșit La suprafață și-a plutit, Pe unda apei. Elisei


Atuncea, Elisei s-a dus, În fața tuturor și-a spus: „Așa vorbește Dumnezeu, Al cărui slujitor sunt eu: „La poarta din Samaria, Mâine, cu toții veți vedea – Când ceasu-acesta o să vină – Că o măsură de făină, Cu-n siclu fi-va cumpărată. Și orz se va găsi, căci iată, Două măsuri se vor putea, Tot la un siclu, să se ia.”


Cei patru, grabnic, au plecat Și pe străjeri ei i-au chemat, La poarta care străjuia Intrarea în Samaria. Ei ziseră străjerilor: „Tabăra Sirienilor Este pustie. Am intrat Și nici un om nu am aflat, În corturile cele mari. Doar caii lor și mulți măgari – Chiar lângă corturi – sunt legați. Grabnic, veniți și vă uitați, Ca să vedeți că, negreșit, Este precum v-am povestit.”


Tocmai atuncea s-a brodit, Că patru oameni s-au oprit La poarta care străjuia Intrarea în Samaria. Oameni-acei, leproși, erau Și de mâncare căutau. Ei, între ei, s-au sfătuit Și-n felu-acesta au vorbit: „La ce bun oare, să ne-oprim Aici, când tot o să murim?


Când se întoarse înapoi, În țara ei, a alergat Ca să îl roage pe-mpărat, Pentru-un pământ ce-l stăpânise Și casa-n care locuise.


La Betleem, el i-a trimis: „Duceți-vă!” – Irod le-a zis – „Cu de-amănuntul cercetați! Vești, despre Prunc, să îmi aflați, Căci de-L găsiți, doresc să vin, Degrabă, Lui, să mă închin!”


Irod, văzându-L, pe Iisus, Venind, s-a bucurat nespus, Căci, să-L cunoască, a dorit, Pentru că multe-a auzit, Pe seama Lui, că se spunea. Acuma, el nădăjduia, Că o să-L vadă, în sfârșit, Cum o minune-a săvârșit.


Irod zicea, în gândul lui: „Dar eu, Botezătorului, I-am tăiat capul, deci, Acel, De care-aud, nu este el! Dar cine ar putea să fie? Cine-ar putea să-mi spună, mie?” Astfel, cădea gândului pradă Și căuta, mereu, să-L vadă.


„Am spus, dar nu m-ați ascultat!” Le zise el. „Vreți, ne-apărat, Încă o dată, s-auziți? Sau vreți și voi să-I deveniți


Câteva zile au trecut, Când Felix chiar, a apărut De-a sa nevastă, însoțit. Drusila, soața-i s-a numit, Fiind Iudeică. L-au chemat Pe Pavel și l-au ascultat Vorbind despre Hristos Iisus.


ကြှနျုပျတို့နောကျလိုကျပါ:

ကြော်ငြာတွေ


ကြော်ငြာတွေ