4 și din cauza sângelui nevinovat pe care îl vărsase. El a umplut Ierusalimul de sânge care a curs, fără ca cei care muriseră astfel, să fi fost vinovați. Acesta a fost motivul pentru care Iahve nu a vrut să îl ierte.
„Manase, precum am văzut Acum, mai mult rău a făcut, Decât făcea-ntregul popor – Acel al Amoriților – Care în țară-a locuit, ‘Nainte de a fi venit Aici, neamul lui Israel. Iată, Manase este cel Care, la idoli, s-a-nchinat Și-n felu-acesta s-a-ntâmplat Ca ai lui Iuda fii să cadă, Păcatului acesta, pradă.
Manase-n urmă a vărsat Mult sânge care s-a vădit Nevinovat, neprihănit. Pe lângă tot ce a făcut, Ierusalimul l-a umplut De sângele ce l-a vărsat, Trăgând pe Iuda în păcat.
De pomină-i voi face Eu, Printre popoare-a fi mereu, Din pricină că am văzut Toate pe câte le-a făcut – Chiar în Ierusalim – cel care, Pe Ezechia, tată-l are. El este-n Iuda împărat Și drept Manase e chemat.
Necazul îi va fi lovit, Pentru că ei M-au părăsit Și pentru că ei au spurcat Ținutul care le-a fost dat. Astfel, tămâie au ars ei, În cinstea altor dumnezei, Pe care nu îi cunoșteau Și-ai lor părinți nu îi știau. Prin tot ceea ce au făcut, Locul acesta l-au umplut Cu sângele nevinovat Care a fost de ei vărsat.
Și hainele ți le-ai pătat, De sângele nevinovat, Al celor care au căzut, Fără ca rău să fi făcut, Pentru că nu i-ai prins furând Și nici vreo spargere, făcând.
Astă cetate-a căutat, Mânia, de Mi-a ațâțat, Din ziua-n care s-a zidit Și până azi, necontenit. Tocmai de-aceea – acum – vreau, Din fața Mea, ca să o iau.
Spune: „Cel care e mereu, Domnul, precum și Dumnezeu, A zis așa: „Cetate care Sângele-l verși fără-ncetare Și ți-ai făcut idoli, căci vrei Ca să te spurci apoi cu ei!
Așa a zis Cel cari mereu E Domn precum și Dumnezeu: „Vai de cetatea care – iată – Este de sânge însetată! Vai de căldarea ‘ceea plină În care se află rugină, Însă rugina de pe ea, Nici cum nu poate să se ia! Mergeți dar, la cazanu-acel: Scoateți bucățile din el! Deci una după alta, voi Scoateți bucățile apoi, Fără a pune – se-nțelege – Sorți-ntre ele a alege.
Iată că Mi-a stârnit mânia. Asupră-i, am să-Mi vărs urgia Și astfel am să Mă răzbun, Căci al ei sânge am să-l pun Pe stânca goală, dezvelit, Și nu va fi acoperit.”
Spune-le dar: „Cel cari, mereu, E Domn, precum și Dumnezeu, A zis în ăst fel: „Voi mâncați Carnea cu sânge. Ridicați Ochii la ai voști’ idoli. Voi Știți să vărsați sânge apoi. Iar după tot ce săvârșiți, Vreți, țara, să o stăpâniți?
Să nu cumva să pângăriți Țara în care o să fiți, Cu sângele nevinovat; Căci sângele ce s-a vărsat, Poate să fie ispășit Numai prin sângele venit Din omul care a ucis.
Pentru a nu se fi vărsat Sânge de om nevinovat, În țara pe cari Dumnezeu Ți-o dă s-o stăpânești, mereu; Să nu fii vinovat găsit, Pentru omorul săvârșit.
Nimeni, după ce-a auzit Cuvintele ce s-au rostit – Cuvintele ce s-au aflat În legământul încheiat Cu jurământ – să n-aibă gând Ca să se laude, zicând: „Iată, de-acum, voi avea pace, Indiferent de ce voi face, Chiar dacă, să urmez aș vrea, Pornirea din inima mea, Chiar dacă setea o să-mi fie Astâmpărată în beție.”