Biblia Todo Logo
အွန်လိုင်း သမ္မာကျမ်းစာ

- ကြော်ငြာတွေ -




2 Regi 18:4 - Biblia în versuri 2014

4 Orice-nălțime-a-ndepărtat; Stâlpi idolești a dărâmat; Iar Astarteele aflate, În țara lui, au fost tăiate. A sfărâmat, de bună seamă, Și șarpele cel de aramă Pe care Moise l-a făcut, Căci împăratul a văzut Că oamenii poporului Ardeau tămâie-n fața lui. Ba chiar și-un nume ei i-au pus Și astfel „Nehuștan” i-au spus, Dar Ezechia l-a zdrobit Și-afară-apoi l-a azvârlit.

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ


နောက်ထပ်ဗားရှင်းများ

Noua Traducere Românească

4 A îndepărtat înălțimile și a zdrobit stâlpii sacri, a tăiat stâlpul Așerei și a zdrobit în bucăți șarpele de bronz pe care îl făcuse Moise, deoarece fiii lui Israel obișnuiau să ardă tămâie înaintea lui și îl numeau Nehuștan.

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ

Biblia în Versiune Actualizată 2018

4 Ezechia a desființat închinarea pe înălțimi și a sfărâmat pietrele (considerate) sacre, a tăiat stâlpul închinat Astartei și a spart în bucăți șarpele de bronz pe care îl făcuse Moise – pentru că israelienii aveau obiceiul să ardă tămâie în fața lui și îl numeau Nehuștan.

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

4 A îndepărtat înălțimile, a sfărâmat stelele, a tăiat Așérele și a tăiat în bucăți șarpele de bronz pe care-l făcuse Moise, căci până în zilele acelea fiii lui Israél îi aduceau tămâie și-l numeau Nehuștán.

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

4 A îndepărtat înălțimile, a sfărâmat stâlpii idolești, a tăiat astarteele și a sfărâmat în bucăți șarpele de aramă pe care-l făcuse Moise, căci copiii lui Israel arseseră până atunci tămâie înaintea lui: îl numeau Nehuștan.

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ

Traducere Literală Cornilescu 1931

4 El a îndepărtat înălțimile și a dărâmat stâlpii și a tăiat Astarteele și a sfărâmat șarpele de aramă, pe care‐l făcuse Moise, căci până în zilele acelea copiii lui Israel ardeau tămâie la el; și l‐a numit Nehuștan.

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ




2 Regi 18:4
30 ပူးပေါင်းရင်းမြစ်များ  

În toată viața, Iosafat, Pe al său tată l-a urmat Și tot mereu el a făcut, Ce-I era Domnului plăcut. Totuși, ‘nălțimile aflate În țară, au mai fost păstrate. Poporu-n vremea lui s-a dus, Pe înălțimi și a adus Tămâia care se ardea Și jertfele, de-asemenea.


Ai Astarteei stâlpi luați Au fost și-n flăcări, aruncați.


Apoi, cu toți au dărâmat Templul lui Baal și-au sfărâmat Icoanele ce le avea Și-altarele, de-asemenea. Când nimiciră, astfel, tot, L-au prins pe al lui Baal preot Și l-au ucis. El se numea Matan și pentru Baal slujea. Când Iehoiada a văzut Precum că toate s-au făcut, La Casa Domnului s-a dus Și-o strajă-n jurul ei, a pus.


Dar înălțimi tot mai erau. Noroadele, încă, mergeau Pe înălțimi, tămâie-arzând, Precum și jertfe aducând.


Dar înălțimi tot mai erau. Noroadele, încă, mergeau Pe înălțimi, tămâie-arzând, Precum și jertfe aducând.


Dar înălțimi tot mai erau. Noroadele, încă, mergeau Pe înălțimi, tămâie-arzând, Precum și jertfe aducând. În vremea-n care a domnit Iotam în Iuda, s-a zidit Cea mai înaltă poartă care, Casa lui Dumnezeu o are.


Dar înălțimi tot mai erau. Noroadele, încă, mergeau Pe înălțimi, tămâie-arzând, Precum și jertfe aducând.


Ahaz, la Urie, s-a dus – La preot – și așa i-a spus: „De-acuma, doar pe-acest altar, Ars o să fie orice dar. Jertfa din zori s-o arzi pe el, Și cea de seară, tot la fel. Jertfele date de-mpărat, Precum și cele ce le-a dat Popor, tot pe-acest altar, Arse vor fi. Orișice dar, Ce se vădește o măsură Din jertfa pentru băutură, Ai să îl verși peste altar. Sângele jertfelor de dar, Pe care o să le primești, Pe-altar trebuie să-l stropești. Nu vreau să se mai țină seamă De-altaru-acela de aramă, Căci nu-mi mai pasă-acum, defel, De ce se va-ntâmpla cu el.”


Tu poate că-mi vei spune-astfel: „Noi, în al nostru Dumnezeu, Ne-am pus încrederea, mereu.” Dar nu-nălțimile Lui, oare – Precum și ale Lui altare – Tu le-ai zdrobit – după cum știm – Aicea, la Ierusalim? N-ai poruncit tu – tuturor – Să nu se-nchine-n fața lor?


Ceea ce tatăl său surpase, A ridicat, din nou, Manase. Lui Bal, altare, i-a zidit Și înălțimi a construit. El, Astarteei, i-a făcut Un idol nou, cum a avut Pe vremea când Ahab ședea În Israel și-mpărățea. Apoi, în fața tuturor Oștirilor cerurilor, S-a închinat și le-a slujit.


Toate-Astarteele aflate, In Iuda, au fost dărâmate. Tăiatu-s-au stâlpi idolești Și oseminte omenești Puse au fost, în locul lor.


În urmă, el a poruncit Lui Hilchia – cel investit Cu rangul preotului mare – Precum și preoților care Erau în rândul doi aflați Și-asemeni, celor așezați Drept păzitori ai pragului Ce este-al Casei Domnului, Să scoată-afară – de îndat’ – Sculele care s-au lucrat, Lui Baal spre a fi închinate, Și cele care-au fost lucrate Spre cinstea Astarteelor Sau oștilor cerurilor. Toate aceste-au fost luate Și-apoi, afară din cetate – Lângă Ierusalim – le-au scos Spre a fi arse, ne-ndoios, Pe a Chedronului câmpie, Cenușa lor urmând să fie Strânsă și dusă la Betel.


El a mai zis: „Însă, văd bine Că ai și ceva bun în tine, Pentru că ai zvârlit afară, Toți idolii aflați în țară Și ți-ai pus inima, mereu, Să-L caute, pe Dumnezeu.”


Când praznicul s-a isprăvit, Spre case, oameni-au pornit. Stâlpi idolești, au sfărâmat Și Astartee au tăiat. Altarele le dărâmară Și-orice-nălțime o surpară, Încât nimic nu mai rămase În Iuda, Beniamin, Manase Și Efraim. Când au sfârșit, Spre-ale lor case s-au grăbit.


Ceea ce tatăl său surpase, A ridicat, din nou, Manase. Lui Bal, altare i-a zidit Și înălțimi a construit. El, Astarteei, i-a făcut Idoli, precum a mai avut Mai înainte, când în țară, Alți împărați, răi, se aflară. Apoi, în fața tuturor Oștirilor cerurilor, S-a închinat și le-a slujit.


Ei, înălțimi, au ridicat Și-n acest fel L-au supărat, Căci gelozia I-au stârnit Când pentru idoli au slujit.


A te-nchina, să te păzești Și-asemenea să nu slujești, Cumva, la ai lor dumnezei! Nici în purtări, să nu te iei După popoarele acele. Să nu cumva să faci ca ele, Ci vreau ca să le nimicești. Oriunde ai ca să găsești, Ale lor capiști înălțate, De-ndat’ trebuie dărâmate.


Din contră, să le dărâmați Altarele! Să sfărâmați Toți stâlpii lor, cei idolești! Tu, la pământ, să le trântești Apoi, toți idolii străini!


Tu poate că-mi vei spune-astfel: „Noi, în al nostru Dumnezeu, Ne-am pus încrederea, mereu.” Dar nu-nălțimile Lui, oare – Precum și ale Lui altare – Tu le-ai zdrobit – după cum știm – Aicea, la Ierusalim? N-ai poruncit tu – tuturor – Să nu se-nchine-n fața lor?


Toate-nălțimile apoi – Pe care jertfe-aduceți voi – Le nimicesc; stâlpi-nchinați Astrului zilei, dărâmați Ajunge-vor, din temelie, Iar peste voi are să vie – Din partea Mea – o cruntă soarte: Cu trupurile voastre, moarte, Peste-ai voști’ idoli, morți și goi, Eu, Domnul, am s-arunc apoi. Pentru păcatul vostru greu, Vă va urî sufletul Meu.


Eu, între voi, m-am așezat, Și Dumnezeu, căci v-ați speriat Atunci, de focul Domnului. Eu v-am vestit cuvântul Lui, Căci sus, pe munte, m-am urcat. Domnu-n ăst fel a cuvântat:


Iată dar, cum să vă purtați Cu-aceste neamuri: să surpați Altarele ce le-au zidit; Sfărmați stâlpii ce i-au cioplit Pentru-ai lor idoli și tăiați Pomii cari fost-au închinați Zeilor lor. Ardeți, în foc, Chipuri cioplite-n orice loc În care-aveți să le găsiți. Pe toate, să le nimiciți!”


În acea noapte – într-un vis – Domnul, lui Ghedeon, i-a zis: „Să iei vițelul cel pe care, Tu știi că tatăl tău îl are. Un taur, să mai iei apoi, De șapte ani. Vino-napoi, Căci vreau să fie nimicit Altarul ce i-a fost zidit Lui Bal, de către tatăl tău. Să nimicești altarul său, Și taie stâlpul închinat La Astartee, stâlp aflat Deasupra. Când ai să sfârșești,


În zori de zi, când s-au trezit Cei din cetate, au zărit Cum că altarul închinat Lui Bal, fusese dărâmat, Iar stâlpul de deasupra lui – Cari fost-a al idolului – Zăcea acuma aruncat Mai la oparte, retezat. Apoi, uimiți, au mai zărit – Pe-altarul nou ce-a fost zidit – Un taur care a fost pus, Drept ardere de tot adus.


ကြှနျုပျတို့နောကျလိုကျပါ:

ကြော်ငြာတွေ


ကြော်ငြာတွေ