8 Astfel, întregul Israel, Deprins-a obiceiuri noi, Pe care le-a luat apoi – În țara pe cari a primit-o – De la cei care-au locuit-o. Chiar dacă neamurile-aflate În țară, fost-au alungate De către Domnul Dumnezeu, Poporul a urmat, mereu, Doar obiceiurile lor, Precum și-ale-mpăraților Cari la domnie au venit Și-n Israel au stăpânit.
8 și au copiat atât obiceiurile popoarelor pe care Iahve le alungase din fața israelienilor, cât și obiceiurile stabilite de regii din teritoriul numit Israel.
8 și au umblat în așezămintele neamurilor pe care le alungase Domnul dinaintea copiilor lui Israel și ale împăraților lui Israel pe care le făcuseră ei.
Ieroboam, sfat, a ținut Și-apoi, în urmă, a făcut – Din aur – doi viței. I-a pus, În față la popor, și-a spus: „De-acum, nu vreau să ne suim, Cu jertfe, la Ierusalim! Iată, aici, adus-am eu, Pe-al lui Israel Dumnezeu! Privește-L dar, cu încântare, Israele, pe Domnul care, Din al Egiptului ținut, Te-a scos și liber te-a făcut!”
El a lucrat, neîndoios, În chipul cel mai urâcios Căci doar pe idoli i-a slujit, La fel ca neamul Amorit, Pe care Domnu-l alungase, Atunci când Israel intrase În țara ce fusese dată Pentru ai săi părinți, odată.
Ahaz – în urmă – s-a grăbit Către Damasc. A fost primit Chiar de Tiglat-Pileser, care Era-n Asiria mai mare. Ahaz, atunci, a mai văzut Și un altar ce i-a plăcut. De-ndat’, înfățișarea lui – Acel chip al altarului – Trimisă-a fost la cel pe care, Drept preot, țara sa îl are. Mare preot era aflat Cel cari, Urie, s-a chemat.
Ci tot mereu, el a călcat Calea pe care au umblat Cei care-au fost ‘naintea lui În țara Israelului. El s-a purtat atât de rău, Încât chiar și pe fiul său, Prin foc – în urmă – l-a trecut Așa precum au mai făcut Popoarele ce-au fost aflate În țară și-apoi alungate De către Dumnezeu, când El Țara a dat, lui Israel.
Dar nici chiar Iuda n-a păzit Ceea ce Domnu-a poruncit, Pentru că a călcat – și el – Pe căile lui Israel, Prin obiceiele-nvățate, Cari – de la el – au fost luate.
A te-nchina, să te păzești Și-asemenea să nu slujești, Cumva, la ai lor dumnezei! Nici în purtări, să nu te iei După popoarele acele. Să nu cumva să faci ca ele, Ci vreau ca să le nimicești. Oriunde ai ca să găsești, Ale lor capiști înălțate, De-ndat’ trebuie dărâmate.
„Nu căutați a trăi voi, La fel ca neamurile-apoi, Iar de semnele cerului Nu-i fie teamă nimănui, Căci neamurile, doar, sunt cele Care vădesc teamă de ele.
Dar el, acum, s-a dovedit Precum că este răzvrătit În contra legii Mele date Și a poruncilor lăsate; El s-a făcut mai vinovat, Decât cei care s-au aflat În jur, căci a nesocotit Legile ce le-am rânduit Și tot mereu a încălcat Poruncile ce le-am lăsat.
Nu faceți ceea ce-ați văzut Că, în Egipt, a fost făcut, În vremea-n care-ați locuit Acolo. Nu e-ngăduit, De-asemenea, să faceți voi Ceea ce veți vedea apoi, Că fac cei care locuiesc, În țara ce vi-o dăruiesc – În Canaanul către care, Eu vă conduc. Deci, grijă mare Va trebui să arătați Ca, de la ei, să nu luați Vreun obicei. Atenți să fiți:
„De-a face idoli, vă feriți! Nici chipuri, să nu vă ciopliți Și nici stâlpi, pentru amintire! Iată, vă dau acum de știre, Ca nu cumva să încercați – În țară – ca să ridicați Pietre ce sunt împodobite, Chipuri în ele-având cioplite, În fața cărora apoi, Spre-a vă-nchina, să mergeți voi! Aminte să luați, mereu, Că vă sunt Domn și Dumnezeu!
Căci ei păzesc, necontenit, Ceea ce Omri-a rânduit, Lucrând precum acei pe care Ahab în casa lui îi are, Umblând pe calea tuturor, Ținându-se de sfatul lor. De-aceea – trebuie să știi – De pomină te fac să fii. Cei cari au să te locuiască, Batjocuri au să înghițească, Purtând ocara cea pe care Sărmanul Meu popor o are.”
„După ce iei în stăpânire Țara, pe care, moștenire, Domnul ți-o dă, să nu te iei După locuitorii ei. Tu, urâciunile pe care Le făptuiesc aste popoare, Să nu le-nveți. Ia seama bine!