6 Iehu le-a scris altă scrisoare Și i-a-ndemnat pe fiecare: „Dacă ai mei vă arătați Și al meu glas îl ascultați, Ucideți-i pe toți cei care, Drept fii, al vost’ stăpân îi are. Cu capetele lor, apoi, La Izreel să veniți voi.” Cei șaptezeci de fii erau Crescuți de cei ce cârmuiau Cetatea. Oamenii acești,
6 Iehu le-a scris o a doua scrisoare, zicând: „Dacă sunteți de partea mea și dacă vreți să mă ascultați, luați capetele urmașilor stăpânului vostru și veniți la mine în Izreel, mâine, pe vremea aceasta“. Cei șaptezeci de urmași ai regelui erau în grija conducătorilor cetății, care-i crescuseră.
6 Iehu le-a scris o a doua scrisoare, transmițându-le: „Dacă sunteți de partea mea și dacă vreți să mă ascultați, tăiați capetele urmașilor stăpânului vostru, luați-le cu voi și veniți cu ele la mine în Izreel – mâine, la această oră!” Cei șaptezeci de urmași ai regelui erau păziți de conducătorii orașului care îi crescuseră.
6 [Iehú] le-a scris a doua scrisoare, zicând: „Dacă sunteți ai mei și dacă ascultați de glasul meu, luați capetele fiecărui fiu al stăpânului vostru și veniți la mine mâine pe vremea aceasta, în Izreél!”. Cei șaptezeci de fii ai regelui erau cu căpeteniile cetății care-i creșteau.
6 Iehu le-a scris o a doua scrisoare, în care spunea: „Dacă sunteți ai mei și dacă ascultați de glasul meu, luați capetele oamenilor acelora, fiii stăpânului vostru, și veniți la mine mâine, la ceasul acesta, la Izreel.” Și cei șaptezeci de fii ai împăratului erau la mai-marii cetății, care-i creșteau.
6 Și le‐a scris o a doua epistolă, zicând: Dacă sunteți ai mei și dacă ascultați de glasul meu, luați capetele oamenilor, ale fiilor domnului vostru, și veniți la mine la Izreel mâine pe vremea aceasta. Și fiii împăratului, șaptezeci de oameni, erau cu mai marii cetății care‐i creșteau.
Atuncea, toți aceia cari S-au dovedi a fi mai mari În casa împăratului, Cei ce grijeau de fiii lui, Cu căpeteniile-aflate În a Samariei cetate Și cu bătrânii din popor, S-au strâns, îndată, în sobor, Și-au hotărât că, o solie, La Iehu, trebuie să fie Trimisă grabnic, spre a-i spune: „Pe nimenea, noi nu vom pune, Ca să ne fie împărat. În toate, noi te-am ascultat, Căci toți suntem slugile tale. Fă dar, precum găsești cu cale.”
Când au primit aceste vești Scrise de Iehu, i-au luat Și capetele le-au tăiat Fiilor împăratului, Spre a-mplini porunca lui. În urmă-n coșuri ei le-au pus Și-apoi la Izreel le-au dus.
Când zorii zilei s-au ivit, Iehu, afară, a ieșit Și-n acest fel a cuvântat, Către norodul adunat: „Voi, fără vină, v-ați vădit. Eu sunt cel care-a uneltit În contră, la stăpânul meu Și l-am ucis. Dar – vă-ntreb eu – Pe-aceștia, cine i-a lovit?
Iehu, privind în sus, a zis: „Spuneți-mi dar acuma, cine – Din cei de sus – e pentru mine?” Cu Izabela se aflau Mulți dregători ce-o însoțeau. Curioși, atuncea, dintre ei, Se-apropiară doi sau trei Și pe fereastră au privit;
O să-mi răspundeți voi, îndată, Că pentru-ai Săi fii, Dumnezeu Ține pedeapsa. Însă, eu Gândesc căci cel nelegiuit Ar trebui ca pedepsit Să fie-ntâi, de către El, Pentru că doar în acest fel, Își va simți nimicnicia;
Furios, lui Moise, i-a vorbit Și iată ce i-a poruncit: „Strânge-i pe toți aceia cari Sunt, în al Meu popor, mai mari, Și spânzură-i pe cei aflați Și dovediți ca vinovați Apoi, în fața Domnului Și înaintea soarelui, Ca să se-ntoarcă-n acest fel, Mânia, de la Israel.”
La toate-aceste câte sânt, Să nu te-nchini, să te ferești Ca nu cumva să le slujești, Căci al tău Domn și Dumnezeu – Întotdeauna – voi fi Eu; Eu sunt un Dumnezeu gelos Cari pedepsește, ne-ndoios, Greșelile părinților Până și în copiii lor – Al treilea și-al patrulea ram E pedepsit, din neam în neam, La cei cari, ură, Îmi nutresc.