2 Ahazia era-mpărat Și în Samaria șezuse. De la fereastră, el căzuse, Printre zăbrelele pe care Odaia sa, de sus, le are. Din căzătură, s-a lovit Și foarte rău s-a-mbolnăvit. Îndată, soli, el a chemat La sine și a cuvântat: „La Bal-Zebub – la cel pe care, Ecronul, dumnezeu, îl are – Degrabă, vreau să mergeți voi, Ca să îl întrebați apoi, Ce se va întâmpla cu mine, Dacă mă voi mai face bine.”
2 S-a întâmplat că Ahazia a căzut prin grilajul camerei lui de sus, din palatul Samariei, și a zăcut la pat. Atunci a trimis niște mesageri, zicându-le: „Duceți-vă și întrebați-l pe Baal-Zebub, zeul Ekronului, dacă mă voi vindeca de boala aceasta“.
2 Ahazia era în palatul Samariei; și a căzut printre gratiile camerei lui de la etaj. Apoi a zăcut la pat. Atunci el a trimis niște mesageri la Baal-Zebub, zicându-le: „Duceți-vă și întrebați-l pe zeul Ecronului dacă mă voi vindeca de această boală.”
2 Ahazía a căzut printre gratiile camerei sale de sus pe care o avea în Samaría și s-a îmbolnăvit. A trimis mesageri, zicându-le: „Mergeți și consultați-l pe Báal-Zebúb, zeul din Ecrón, dacă mă voi face sănătos de boala aceasta!”.
2 Ahazia a căzut prin zăbrelele odăii lui de sus în Samaria și s-a îmbolnăvit. A trimis niște soli și le-a zis: „Duceți-vă și întrebați pe Baal-Zebub, dumnezeul Ecronului, ca să știu dacă mă voi vindeca de boala aceasta.”
2 Și Ahazia a căzut printre îngrădirile din odaia lui de sus care era în Samaria și s‐a îmbolnăvit și a trimis soli, zicându‐le: Duceți‐vă, întrebați pe Baal‐Zebub, dumnezeul Ecronului, dacă mă voi ridica din boala aceasta.
Pentru că el s-a-ndepărtat De Domnul său și a urmat Pe calea Sidoniților Slujind astfel, zeiței lor Cari, Astarteia, s-a chemat; Și pe Milcom, el l-a urmat – Pe urâciunea cea pe care Neamul de Amoniți o are; Pe Chemoș, zeul Moabit – De-asemenea – el l-a slujit. N-a ascultat de glasul Meu: Poruncile ce le-am dat Eu Și legile, nu le-a păzit Așa precum le-a împlinit Tatăl său David – robul Meu – Care M-a ascultat, mereu.
Ia zece pâini. Turte mai ia. Miere să iei, de-asemenea. Când vei ajunge-n acel loc, Intră – cu darul – la proroc, Iar el are a-ți spune ție, Cu fiul nostru, ce-o să fie.”
Un om, arcul, și-a încordat, Trăgând cu el, la întâmplare, În vălmășagu-acela mare. Din arc, săgeata a țâșnit Și pe Ahab ea l-a lovit, La-ncheietura cea pe care Platoșa-mpărătească-o are. Către cel care i-a condus Carul atunci, Ahab a spus: „Mă scoate-afară, negreșit, Căci iată că sunt greu rănit!”
În fața lui, când a sosit, În felu-acesta a vorbit: „La Bal-Zebub – la cel pe care Drept dumnezeu, Ecronu-l are – Soli ai trimis, voind astfel, Să afli ce-ți va spune el, Deși în țară, tot mereu, Se află Domnul Dumnezeu. Pentru că astfel te-ai purtat, Nu vei mai coborî din pat, Căci moartea te va fi răpus.”
Îngerul Domnului s-a dus, Pân’ la Ilie și i-a spus: „Scoală și du-te-n graba mare, În fața solilor pe care I-a trimis cel cari, împărat, Este-n Samaria aflat. Când înaintea lor sosești, În acest fel să le vorbești: „Nu este – și n-a fost, mereu – În Israel, un Dumnezeu? De ce mergeți la cel pe care, Drept dumnezeu, Ecronu-l are? De ce lui Bal-Zebub apoi, Vreți, întrebări, să-i puneți voi?
Ei au răspuns: „Pe drum eram Și spre Ecron ne îndreptam. Un om, atuncea, ne-a ieșit În cale și-astfel ne-a vorbit: „Întoarceți-vă înapoi, La împăratul vost’ și-apoi, În felu-acesta să-i vorbiți, În fața lui, când vă găsiți: „Nu este – și n-a fost mereu – În Israel, un Dumnezeu? De ce mergeți la cel pe care, Drept dumnezeu, Ecronu-l are? De ce, lui Bal-Zebub, apoi, Vreți, întrebări, să-i puneți voi? Pentru că astfel v-ați purtat, Mergeți și spuneți, la-mpărat: „Din patu-n care te-ai suit, N-ai să cobori, căci – negreșit – Tu vei muri. Cuvântul meu, E spus de către Dumnezeu!”
Israeliți-au părăsit Pe Domnul lor, și au făcut Viței turnați – cum au avut Popoarele de lângă ei – Idoli și stâlpi de Astartei. Apoi, întregul lor popor, Oștirilor cerurilor S-a închinat și a sfârșit – Lui Baal – ca să îi fi slujit.
Iubitul meu e, bunăoară, La fel ca și o căprioară, Ca și un pui de cerb. În zare, Crește din ce în ce mai mare. Iată-l! Se-apropie pe drum! E lângă zidul nostru-acum. E la fereastră și pândește; Printre zăbrele mă privește
Duhul din Egipteni-acei Are să piară-atunci din ei, Iar al lor sfat am să-l lovesc Degrabă, și-am să-l nimicesc. Poporul Egiptenilor Va cere sfat idolilor. Îi va-ntreba pe vrăjitori, Îi va-ntreba pe ghicitori Și-i va-ntreba – de bună seamă – Pe-aceia care, morții, cheamă.
Căci Dumnezeu Și-a părăsit Poporul, care s-a vădit A fi drept casa cea pe care, Iacov urmașe-n lume-o are, Pentru că el s-a alipit De idolii din Răsărit. Dedat e, la vrăjitorie, La fel ca acea seminție Cari e a Filistenilor. Apoi, cu ai străinilor Feciori, poporul s-a unit.
Dar dumnezeii ce-i aveau Toți cei care se-mpotriveau – Luptând dar, cu părinții mei – I-au izbăvit, oare, pe ei? N-a fost atuncea nimicit Gozanul? Fost-a izbăvit Haranul sau Rețeful, oare, Sau fiii lui Eden, cei care Erau veniți din Telasar?
Pradă au dat, flăcărilor, Zeii de pe cuprinsul lor. Aceia n-au fost dumnezei: Din lemn și piatră fiind ei, Erau lucrări – cum s-a văzut – Pe care omul le-a făcut.
Ajunge ucenicului Să fie ca meșterul lui. La fel, ajunge robilor Să fie ca stăpânii lor. Când „Belzebul” este numit Stăpânul casei, negreșit, Cei care sunt în casa lui, Poartă pecetea numelui.
Un tânăr, Eutih numit, Șezând la geam, a adormit, În timpul lungii cuvântări Ținută-acelei adunări, De către Pavel. L-au văzut Toți, îngroziți, cum a căzut Din geam, de la al treilea cat. De jos, mort, fost-a ridicat.
Dacă Chemoș, acel pe care Drept domn poporul tău îl are, Îți dă ceva ca moștenire, Nu vei lua în stăpânire Lucrul acel? La fel și noi, Tot ce ne-a dat Domnul apoi, Va trebui ca să păzim Și tot mereu, să stăpânim!
A lui Sisera mamă sta Neliniștită și-aștepta – Înconjurată de femei – Întoarcerea fiului ei. De la fereastra casei sale, Printre zăbrele, înspre vale, Privea și se-ntreba, mereu: „De ce nu vine fiul meu? De ce-ntârzie carul lui? Nu-l văd, în lungul drumului!”
Când au văzut ce s-a-ntâmplat, Grabnic, chivotul l-au luat Și la Ecron, ei l-au trimis. Văzându-l, Ecroniți-au zis: „Iată chivotul cel pe care Domnul lui Israel îl are, Acuma l-au adus la noi, Căci vor să ne omoare-apoi.”