Biblia Todo Logo
အွန်လိုင်း သမ္မာကျမ်းစာ

- ကြော်ငြာတွေ -




2 Petru 2:17 - Biblia în versuri 2014

17 Oameni-aceștia, fântâni, sânt, Adânc săpate în pământ, În care, apa nu se-adună. Ca norii sunt, duși de furtună, Căci pentru ei, a fost păstrată Doar negura întunecată.

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ


နောက်ထပ်ဗားရှင်းများ

Noua Traducere Românească

17 Aceștia sunt niște izvoare secate, niște cețuri duse de furtună. Pentru ei a fost păstrat întunericul beznă.

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ

Biblia în Versiune Actualizată 2018

17 Acei oameni sunt ca niște izvoare de apă seci și ca niște nori pe care furtuna îi face să se deplaseze (haotic). Pentru ei a fost păstrat un loc în cel mai profund întuneric.

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

17 Aceștia sunt fântâni fără apă, nori purtați de furtună; lor le este păstrată bezna întunericului,

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ

Română Noul Testament Interconfesional 2009

17 Aceştia sunt izvoare seci, neguri mânate de furtună, cărora le-a fost păstrată bezna adâncă.

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

17 Oamenii aceștia sunt niște fântâni fără apă, niște nori alungați de furtună: lor le este păstrată negura întunericului.

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ




2 Petru 2:17
11 ပူးပေါင်းရင်းမြစ်များ  

Trimiși de cei mari, la fântână, Cei mici cu vedrele în mână Se duc grăbiți, însă apoi, Vin fără apă înapoi. Vin rușinați și înroșiți Și sunt, pe cap, acoperiți.


Ce să fac, oare, pentru voi, Iudo și Efraime-apoi? Evlavia-n a voastră viață E ca un nor de dimineață, E ca și roua-n câmpuri stând, Care va trece încurând.


Iar împăratu-a poruncit: „Hei, slujitori! Iute-l legați Și-apoi, afară-l aruncați, În negura plânsetelor Și în scrâșnirea dinților!


Luați-l, pe-acest rob netrebnic, Rob ce s-a dovedit nevrednic! Din fața mea, doresc să piară! Să fie aruncat afară, În negura plânsetelor Și în scrâșnirea dinților!”


Plângând, adevărații fii, Ai cerului Împărății, În mijlocul plânsetelor Și în scrâșnirea dinților.”


Atunci, copii, n-o să mai fim Și nici nu o să mai plutim, Încoace-ncolo, tulburați Și, de învățături purtați – Prin viclenia unora Și șiretenia altora – Cari știu a folosi, din fire, Mijloacele de amăgire;


Dar voi nu v-ați apropiat De-un munte-n flăcări îmbrăcat, Și nici de negură cuprins, De beznă, sau furtuni încins,


Căci Dumnezeu nu i-a cruțat Pe îngeri, ci i-a aruncat, Pe cei care-au păcătuit, Jos, în Adânc. I-a pedepsit Chiar și pe ei, căci sunt legați, Cu lanțuri, stând înconjurați De întuneric, la păstrare, Până veni-va vremea-n care, El o să facă judecată.


În lanțuri veșnice-a ținut, Pe îngerii ce s-au vădit Că locul și l-au părăsit Și-n stare, n-au putut să fie, Ca să se țină-n vrednicie. Acum, înlănțuiți sunt, iată, Și-așteaptă marea judecată.


ကြှနျုပျတို့နောကျလိုကျပါ:

ကြော်ငြာတွေ


ကြော်ငြာတွေ