2 Corinteni 3:3 - Biblia în versuri 20143 De-aceea, zic – dragii mei frați – Ca voi, cu toți, să v-arătați Drept o epistolă, pe care, Domnul Iisus Hristos o are, Scrisă de noi, fără-ndoială – Cei ce-L slujim – fără cerneală, Ci doar prin Duhul dat, mereu, De către viul Dumnezeu, Și nu pe table, ce-s vădite A fi din pietre-alcătuite, Ci scrise sunt, pe table, care Inimi de carne-s, fiecare. အခန်းကိုကြည့်ပါ။နောက်ထပ်ဗားရှင်းများNoua Traducere Românească3 fiind arătați că sunteți o scrisoare a lui Cristos prin slujirea noastră, scrisă nu cu cerneală, ci cu Duhul Dumnezeului celui Viu, nu pe table de piatră, ci pe niște table care sunt inimi de carne. အခန်းကိုကြည့်ပါ။Biblia în Versiune Actualizată 20183 Voi vă prezentați ca o scrisoare de la Cristos și sunteți o demonstrație a rezultatului muncii noastre. Nu este vorba despre o scrisoare realizată cu cerneală, ci este opera Spiritului Dumnezeului care este viu. Și nu este nici ca acea inscripție făcută pe tăblițe de piatră, ci pe „tăblițele de carne” reprezentând inimile omenești. အခန်းကိုကြည့်ပါ။Versiunea Biblia Romano-Catolică 20203 Căci este evident că voi sunteți scrisoarea lui Cristos alcătuită de noi, scrisă nu cu cerneală, ci cu Duhul Dumnezeului celui viu, nu pe table de piatră, ci pe tablele de carne ale inimilor. အခန်းကိုကြည့်ပါ။Română Noul Testament Interconfesional 20093 Căci este limpede că voi sunteţi scrisoarea lui Hristos, alcătuită şi scrisă nu cu cerneală, ci cu Duhul Dumnezeului celui Viu, nu pe table de piatră, ci pe tablele de carne ale inimilor voastre. အခန်းကိုကြည့်ပါ။Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu3 Voi sunteți arătați ca fiind epistola lui Hristos, scrisă de noi, ca slujitori ai Lui, nu cu cerneală, ci cu Duhul Dumnezeului celui viu; nu pe niște table de piatră, ci pe niște table care sunt inimi de carne. အခန်းကိုကြည့်ပါ။ |
Voiesc ca pe întinderea Ce-o are-mpărăția mea, Voi să vă temeți, tot mereu, De Cel ce-i este Dumnezeu Lui Daniel, căci bine știu Că El e Dumnezeul viu, Cari dăinuiește pe vecie. Nicicând, a Lui Împărăție, Nu are să se nimicească, Pentru că n-o să se sfârșească În veac mărita-I stăpânire Întinsă peste-ntreaga fire.
Un Templu al lui Dumnezeu, Cum poate să se-mpace-apoi, Cu idolii? Voi știți, că noi, Suntem Templul lui Dumnezeu, Precum a zis chiar El, mereu: „Eu am să locuiesc, cu voi, Și în al vost’ mijloc, apoi, Eu am să umblu, ne-ncetat, Căci printre voi, voi fi aflat. Eu voi fi Dumnezeul lor, Iar ei vor fi al Meu popor.”
Cu-atât mai mult – neîndoios – Sângele Domnului Hristos Care, prin Duhul Cel de Sus, Pe Sine Însuși S-a adus Ca și o jertfă nepătată, Ce pentru Dumnezeu e dată, Va curăța, necontenit, Al vostru cuget – negreșit – De fapte moarte, ca apoi, Nestingheriți, să puteți voi, Numai pe viul Dumnezeu, În urmă, să-L slujiți, mereu!
David, pe cei ce s-au aflat În jurul lui, i-a întrebat: „Ce are să se facă, oare, Celui care o să-l omoare Pe Filistean și-n acest fel, Ridică, de pe Israel, Ocara ce s-a aruncat? Cum de, ăst om a cutezat – Cari netăiat e împrejur – S-arunce cu ocară-n jur, Pe oștile lui Dumnezeu, Acela care-I viu, mereu?”