3 Trăim, în firea cea lumească, Însă nu ne luptăm – să știți – Fiind, de ea, călăuziți. Așa că, armele cu care Luptăm, acuma, fiecare, Nu sunt, acestei firi, supuse, Căci nu-s, de pe pământ, aduse;
Pe vremea-n care noi trăiam Și când supuși firii eram, Aveam o patimă firească, Prin firea noastră pământească. Ea-i patima păcatelor, Care, de Lege – fraților – Mereu fusese ațâțată, Pentru că ea era aflată În ale noastre mădulare, Făcându-ne, pe fiecare, Să dăm un rod cari să ne poarte, Cu siguranță, către moarte.
Căci au să piară toți acei Care, neîncetat, trăiesc După îndemnul cel firesc. Dacă prin Duhul, bunăoară, Puteți să faceți ca să moară Faptele trupului, să știți Că voi, atunci, o să trăiți.
Ca Legea – cu-ale ei porunci – În noi, să se-mplinească-atunci, În noi aceia care știm Nu după fire să trăim, Ci după-ndemnurile care Duhul le dă, la fiecare.
Când am luat, în gândul meu, Această hotărâre, eu, Credeți că nu am cugetat-o Și ușuratic am luat-o? Sau hotărârile pe care Le iau mereu, credeți voi, oare, Că-n felul lumii, le-am luat, Doar pentru a se fi aflat Atât „Da, da”, în vorba mea, Cât și, „Nu, nu”, de-asemenea?
Eu, cu Hristos, sunt răstignit, Și azi trăiesc… dar, de trăit, Nu mai trăiesc eu – să știți bine – Ci doar Hristos trăiește-n mine. În viața care o trăiesc Acum, în trup, împărtășesc Credința-n Fiul Cel pe care, Al nostru Dumnezeu Îl are, Cari m-a iubit și-apoi S-a dat, Pentru ca eu să fiu salvat.
Iată dar, ce poruncă, vreau Acuma, Timotei, să-ți dau: Așa cum ți s-a prorocit, Tu – fiule – necontenit, Puterile, ți le adună, Ca să te lupți lupta cea bună,
„Acuma dar, dragii mei frați – Când ne aflăm înconjurați De-un nor de martori – să-ncercăm, Ca orice piedică s-o dăm Deoparte, să ne smulgem noi, Din mreaja de păcat și-apoi, Să alergăm, cu stăruință – Cu o puternică credință – În alergarea cea pe care, O are-n față fiecare.