1 Tesaloniceni 1:9 - Biblia în versuri 20149 Căci însuși ei mărturisesc, Atuncea când istorisesc, De ce primire, ne-ați făcut, De felu-n care ați știut Ca, de la idoli, înapoi, Să vă întoarceți, iar apoi, Să Îl slujiți, neîncetat, Pe Cel ce-i viu și-adevărat – Care e singur Dumnezeu – အခန်းကိုကြည့်ပါ။နောက်ထပ်ဗားရှင်းများNoua Traducere Românească9 Căci ei înșiși istorisesc despre ce fel de primire am avut parte printre voi și cum v-ați întors de la idoli la Dumnezeu, pentru a-I sluji Dumnezeului celui Viu și Adevărat အခန်းကိုကြည့်ပါ။Biblia în Versiune Actualizată 20189 Toți aceștia v-au lăudat pentru felul în care ne-ați primit. Ei au mai relatat cum ați renunțat la idoli, acceptând să slujiți ca sclavi Dumnezeului viu și adevărat; အခန်းကိုကြည့်ပါ။Versiunea Biblia Romano-Catolică 20209 Ei înșiși povestesc ce fel de primire am avut la voi și cum v-ați întors la Dumnezeu de la idoli ca să slujiți Dumnezeului celui viu și adevărat အခန်းကိုကြည့်ပါ။Română Noul Testament Interconfesional 20099 Şi ei înşişi povestesc despre noi ce fel de primire am avut la voi şi cum v-aţi întors la Dumnezeu de la idoli, ca să-I slujiţi Dumnezeului celui Viu şi adevărat အခန်းကိုကြည့်ပါ။Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu9 Căci ei înșiși istorisesc ce primire ne-ați făcut și cum de la idoli v-ați întors la Dumnezeu, ca să slujiți Dumnezeului celui viu și adevărat အခန်းကိုကြည့်ပါ။ |
Poate că Domnu-a auzit, Tot ce Rabșache a rostit. De-Asirieni a fost trimis, Iar vorbele pe cari le-a zis, Pe Domnul Îl batjocoresc. De-aceea, eu acum gândesc Precum că Domnul Dumnezeu – Cel care este viu, mereu – Nu va lăsa nepedepsite Vorbele care-au fost rostite. O rugăciune-n acest ceas, Pentru cei care-au mai rămas, Vreau să îți fac, acuma, eu, Să-i înalți tu, lui Dumnezeu.”
Voiesc ca pe întinderea Ce-o are-mpărăția mea, Voi să vă temeți, tot mereu, De Cel ce-i este Dumnezeu Lui Daniel, căci bine știu Că El e Dumnezeul viu, Cari dăinuiește pe vecie. Nicicând, a Lui Împărăție, Nu are să se nimicească, Pentru că n-o să se sfârșească În veac mărita-I stăpânire Întinsă peste-ntreaga fire.
Iată că de la răsărit Și-apoi până la asfințit, Mare Se-arată al Meu Nume Și, pretutindenea în lume, Tămâie, oamenii jertfesc Și al Meu Nume Îl cinstesc Cu daruri de mâncare date Ce se vădesc a fi curate, Căci mare e Numele Meu, Între popoare, tot mereu” – A cuvântat Acel pe care, Drept Domn al ei, oștirea-L are.
„Ce faceți?! Ce va apucat?! Stați și uitați-vă, la noi, Căci suntem oameni, ca și voi! Acuma dar – cum v-am mai spus – O veste bună, v-am adus, Ca să lăsați voi, la o parte, Aceste lucruri, ce-s deșarte, Și să vă-ntoarceți, negreșit, La Dumnezeu, cari a zidit Pământ și mare, cer și stele, Precum și tot ce este-n ele.
Îi mulțumim dar, Domnului, Pentru că voi, când ați primit Cuvântul ce v-a fost vestit, De către noi, nu l-ați luat Ca pe un lucru de-apucat – Ca pe-un cuvânt ce-a fost rostit De oameni – ci voi l-ați primit, Așa cum trebuie, îndată, Cu toată cinstea arătată Cuvântului lui Dumnezeu, Care lucrează-n voi, mereu.
David, pe cei ce s-au aflat În jurul lui, i-a întrebat: „Ce are să se facă, oare, Celui care o să-l omoare Pe Filistean și-n acest fel, Ridică, de pe Israel, Ocara ce s-a aruncat? Cum de, ăst om a cutezat – Cari netăiat e împrejur – S-arunce cu ocară-n jur, Pe oștile lui Dumnezeu, Acela care-I viu, mereu?”
În ăst fel, doborât-am eu, Leul, sau ursul, tot mereu. Iată, cu Filisteanu-acel, Se va-ntâmpla-n același fel, Căci netăiatul împrejur A cutezat s-arunce-n jur, Ocări, care, pe Israel, Căzut-au. Dar nu știe el Că o să fie pedepsit, Căci cu ocări a azvârlit În oștile lui Dumnezeu, Acel care e viu, mereu!”