33 Și binecuvântată să fie priceperea ta și binecuvântată să fii tu că m‐ai oprit în ziua aceasta de a veni la vărsare de sânge și a mă mântui cu chiar mâna mea.
Mai bine vreau să fiu lovit De cel care-i neprihănit, Căci loviturile primite Vor fi atunci, bine venite. Voiesc ca să fiu pedepsit De cel care-i neprihănit, Căci îmi va fi pedeapsa lui, Asemeni untdelemnului Care-i turnat pe capul meu. Nu voi întoarce capul eu, De la pedeapsă, niciodată. Dar ruga mea va fi-nălțată În contra răutăților.
Dacă cumva, s-o fi-ntâmplând Că hoțul este prins spărgând, Iar omul care l-a găsit Pe hoț, de moarte l-a lovit, Nu se va face vinovat De-acel omor, ci e iertat.
A înțeleptului știință Este de mare folosință, Pentru că e izvor de viață, Menit ca din a morții față – Din cursele întinse lui – S-abată pasul omului.
Prieteniile. Mustrarea Își dobândește ascultarea La omul care-i priceput Și astfel, ea a obținut Mai mult decât ar putea face Chiar și o sută de gârbace, Furioase, care au fost date Nebunului, peste-al său spate.
Tava, argintul, lămurește; Cuptorul, aur, limpezește; Cum e tigaia și-un cuptor De puritate dătător Pentru metalele aceste, Și pentru om, asemeni este, Când dobândește-un nume bun.
Să dai ce ai de dăruit Celui ce este înțelept, Căci se va face mai deștept! Învață-l pe neprihănit Și vei vedea că, negreșit, El și mai mult are să-nvețe Din ale tale mici povețe!
Când cineva își întâlnește Vrăjmașul, îi îngăduiește Apoi, să plece liniștit, Fără ca să-l fi pedepsit? Pentru ce-ai făcut azi, mereu, Să-ți răsplătească Dumnezeu!
Acuma însă, eu mi-am zis Precum că viu e Dumnezeu Și al tău suflet, tot mereu, Că Domnul, astăzi, te-a oprit Din drum și n-a îngăduit, Sânge să verși. Cei ce sunt răi, Toți cei ce sunt dușmanii tăi Și care-ți vor doar răul ție, Asemeni lui Nabal să fie!
Mustrări nu vei avea, defel, În cuget, că te-ai răzbunat De unul singur și-ai vărsat Sânge, degeaba. Acum eu Te rog, atunci când Dumnezeu Are să-ți facă ție bine, Aminte să-ți aduci de mine. În vremea ‘ceea, nu uita De o sărmană roabă-a ta.”