Biblia Todo Logo
အွန်လိုင်း သမ္မာကျမ်းစာ

- ကြော်ငြာတွေ -




1 Samuel 25:17 - Biblia în versuri 2014

17 Ți-am spus dar, tot ce am văzut, Ca tu să știi ce-i de făcut. Iată, a lui Nabal pieire, E hotărâtă. El – din fire – E un om rău și nimenea, De veste, nu are să-i dea, Pentru că nimeni nu-ndrăznește. Acum, fă dar, ce trebuiește!”

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ


နောက်ထပ်ဗားရှင်းများ

Noua Traducere Românească

17 Acum, gândește-te și vezi ce ai de făcut, pentru că răul este hotărât împotriva stăpânului nostru și împotriva întregii lui familii. El este atât de ticălos, încât nimeni nu poate să-i vorbească“.

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ

Biblia în Versiune Actualizată 2018

17 Acum, gândește-te și decide ce să faci; pentru că s-a decis ceva rău pentru stăpânul nostru și pentru întreaga lui familie. El este un om atât de rău, încât nimeni nu poate să îi vorbească.”

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

17 Acum, gândește-te și vezi ce poți face, pentru că e decis răul împotriva stăpânului nostru și împotriva casei lui! El este un om de nimic și nimeni nu-i poate vorbi”.

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

17 Să știi acum și vezi ce ai de făcut, căci pierderea stăpânului nostru și a întregii lui case este hotărâtă și el este așa de rău încât nimeni nu îndrăznește să-i vorbească.”

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ

Traducere Literală Cornilescu 1931

17 Și acum cunoaște și vezi ce ai de făcut, căci rău s‐a hotărât împotriva domnului nostru și împotriva casei sale; și el este un așa fiu al lui Belial că nimeni nu poate vorbi cu el.

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ




1 Samuel 25:17
19 ပူးပေါင်းရင်းမြစ်များ  

Atuncea Gad – iute – s-a dus Până la David și i-a spus: „Vrei, șapte ani acum să-ți vie, În care foamete să fie? Sau vrei trei luni când urmărit Ești de vrăjmași și hăituit? Ori vrei trei zile, bunăoară, Când ciuma va lovi, în țară? Alege dar” – Gad l-a-ndemnat – „Și cheamă-mă apoi, de-ndat’, Să știu ce voi avea de zis, Către Cel care m-a trimis.”


Pe urmă, printre-ai voștri frați, Doi oameni de nimic cătați. Aceștia să mărturisească Și pe Nabot să-l ocărască Spunându-i: „Tu i-ai blestemat, Pe Dumnezeu și pe-mpărat!” Afară după ce-l târâți, Cu pietre să îl omorâți.”


Doi oameni răi, ei au găsit Și-aceștia au mărturisit Cum că Nabot l-a blestemat Pe Dumnezeu și pe-mpărat. Atunci, afară îl târâră, Unde cu pietre-l omorâră,


Ieroboam și-a adunat Oameni care s-au arătat Că-s de nimic și întărit În acest fel, s-a-mpotrivit Lui Roboam – acela care Pe Solomon, părinte-l are – Căci Roboam, neîndoios, Fusese tânăr și fricos.


Pe când prorocul mai vorbea, Îi zise: „Pleacă de la mine! Te-am făcut sfetnic eu, pe tine? Oare la mine ai venit Pentru că vrei să fii lovit?” Prorocu-a zis, când a plecat: „Acuma sunt încredințat Că Dumnezeu te-a părăsit Și astfel, fi-vei nimicit, Pentru că rău, tu te-ai purtat Iar de-al meu sfat, n-ai ascultat.”


Iar împăratu-a părăsit Ospățul, căci s-a mâniat Și în grădină a plecat. Haman, văzând că sorți nu are, Rămase-a cere îndurare De la Estera. Vedea bine Că nu mai este, pentru sine, Putință de-a scăpa cu viață. Spaima i se citea pe față, Știind cum că pieirea lui, În mintea împăratului, E hotărâtă. S-a-ndreptat


Un om poate fi prețuit După știința arătată; Dar cel cu inima stricată, Disprețuit va fi, mereu.


Cum că, din ele, au ieșit Oameni ce-s răi și-au amăgit Pe cei care în ele-au stat Spunându-le: „Haidem, de-ndat’, Alți dumnezei să ne găsim Și pe aceia să-i slujim” – Pe care nu i-ai cunoscut Și-ai tăi părinți nu i-au știut –


La masă, erau toți, când iată, Casa a fost înconjurată, De niște oameni răi, stricați – Fii ai lui Belial chemați. În poarta casei, au bătut Și-apoi, îndată, i-au cerut, Stăpânului: „Ia seama bine! Scoate-l pe cel ce e cu tine, În uliță, să îl luăm, Cu el, să ne împreunăm!”


Însă și oameni răi au fost, Care au zis: „Nu are rost! Ce poate Saul, ca să facă, Să ne ajute-acum, chiar dacă, Iată-l că este împărat?” Dar Saul nu i-a ascultat Și chiar dacă nu i-a plăcut, Că nu aude, s-a făcut.


Fii lui Eli, răi, erau. Pe Domnul, nu Îl cunoșteau.


Dacă îți zice tatăl tău: „Bine!”, atuncea robul său, Nu va avea – de bună seamă – Nici un motiv, ca să se teamă. Dar dacă se va mânia, Să știi dar că pieirea mea E hotărâtă-n fața lui, Iar cale de scăpare nu-i.


Când Ionatan l-a auzit, În felu-acesta, i-a vorbit: „Te rog, nu te gândi, cumva, Că dacă, întâmpla-se-va, Să aflu vești de-a ta pieire, Nu voi veni să-ți dau de știre!”


Ca și un zid de apărare Au fost aceștia-n vremea-n care Cu turmele, pe câmp, am stat, Ziua și noaptea, ne-ncetat.


Abigail, pâini, a luat Și două sute-a numărat. Două burdufuri a adus – Pline cu vin – și-apoi s-a dus Să ia cinci oi; a pregătit Și cinci măsuri de grâu prăjit. Turte, în urmă, a făcut Și cu stafide le-a umplut, Iar toate turtele acele O sută-au fost, în număr, ele. Smochine-apoi a mai luat Și în mănunchiuri le-a legat, Iar legăturile acele La două sute, fost-au ele. Tot ceea ce a pregătit, În grabă, ea a rânduit Și, pe măgari, a încărcat.


Tu – cu Nabal – să nu te pui. Cu oamenii de felul lui, Nici tu, nici slujitorii tăi Să nu vă puneți, căci sunt răi. Nabal e plin de nebunie, Iar acest fapt bine se știe Chiar după numele ce-l poartă, Căci asta este a lui soartă. „Nabal” înseamnă și „Nebun”. Nu cred că trebuie să-ți spun, Căci acest lucru îl știi bine. Ascultă-mă – te rog – pe mine: Iată, de vină m-am făcut, Pentru că eu nu i-am văzut Pe oamenii ce i-ai trimis.


ကြှနျုပျတို့နောကျလိုကျပါ:

ကြော်ငြာတွေ


ကြော်ငြာတွေ