38 Saul din nou a cuvântat: „Toți căpitanii cei pe care Poporul Israel îi are, Să vină-n față, să-ncercăm Ca împreună să-l aflăm Pe cel care-a păcătuit, În astă zi. Căci – negreșit –
Poporul s-a împotrivit Și-a zis: „Nu este nimerit Să mergi alăturea de noi, Căci dacă vom fugi apoi, N-o să ia seama nimenea. Chiar jumătate de-ar cădea Din rândul nostru – și-au să vază Vrăjmașii noștri – nu contează. Însă tu singur – precum știi – Faci cât ar face zece mii Dintre ai noștri. E mai bine Ca la distanță a te ține Și numai când crezi – împărate – Să ieși afară din cetate, Și să ne vii în ajutor.”
Iată-i pe domni-aceia cari, Peste popoare, sunt mai mari, S-au strâns cu neamul cel pe care Domnul lui Avraam îl are. Căci ale Domnului, doar, sânt Orșice scut de pe pământ. Mai sus de toți, El se găsește Și Cel mai ‘nalt Se dovedește.
Din el ieși-va Piatra care, În vârful lui, unghiul o are. Țărușul va ieși, apoi, Din el, și arcul de război, Precum și toți aceia cari Vor fi drept căpetenii mari.
Iată, privesc pe-al vremii drum Și îl zăresc, dar nu acum – Aproape – ci în depărtare. Eu văd, din Iacov, cum răsare O stea ce urcă peste fire. Văd un toiag de cârmuire Care-a ieșit din Israel. Străpunge-va Moabul El, Și îi va prăpădi – să știi – În urmă, pe-ai lui Set copii.
Iisus le-a zis: „Voi n-ați găsit Scris, în Scriptură, niciodată, Că „Piatra, ce-a fost lepădată De meșterii zidari, e-adusă Și-n capul unghiului e pusă”? Lucrul acesta-i așezat De Dumnezeu, și-i minunat.
Pentru că voi ați fost găsiți, Pe temelie-a fi, zidiți. Ea, prin apostoli, e vestită Și, prin proroci, e întărită, Iar piatra ‘ceea minunată – Care se află așezată În capul unghiului, chiar sus – E Domnul nost’, Hristos Iisus.
Israel a păcătuit Prin ceea ce a săvârșit, Căci legământul ce l-am dat, Nepăsător, el l-a călcat. Deși poporu-ntreg știa Că nu-i e-ngăduit să ia Din lucrurile rânduite A fi de flăcări nimicite, Totuși, el nu s-a sinchisit, Ci a furat și a mințit, Dosind, prin lucrurile lui, Cele-ale Ierihonului, De care avusese știre Că date sunt, spre nimicire.
Din astă cauză – să știi – Fug ai lui Israel copii, De-ai lor vrăjmași. Sunt hărăziți, Mereu, să fie nimiciți, Căci Eu, de-acuma – la război – N-am să Mă aflu, printre voi, Până când fi-va-ndepărtat, Din rândul vost’, tot ce-ați luat, Tot ceea ce a fost sortit A fi de flăcări nimicit.
Mai marii, toți, s-au adunat – Căci trebuit-au ca să vie, Din fiecare seminție – La Mițpa-n număr foarte mare. Fost-au prezenți la adunare, Atuncea, patru sute mii Dintre-ai lui Israel copii, Cari, sabie, erau în stare, Să mânuiască fiecare.