6 În fața împăratului, Prorocii – toți – s-au adunat Și-n număr, ei s-au ridicat La patru sute-aproape. Când Se strânseră toți, așteptând ‘Naintea lui, Ahab a spus: „Iată, în gând, acum, ne-am pus, În Galaad, ca să plecăm, Ramotul să-l eliberăm. Voiesc să știu ce spuneți voi: Să pornesc oare, ăst război, Sau să mă las? Cum e mai bine?” „Du-te, căci Domnul e cu tine” – Prorocii toți l-au sfătuit.
6 Regele lui Israel i-a convocat pe profeți, aproape patru sute de bărbați, și i-a întrebat: ‒ Să merg la război împotriva Ramotului Ghiladului sau să renunț? Ei au răspuns: ‒ Du-te! Stăpânul îl va da în mâna regelui.
6 Regele lui Israel i-a adunat pe profeți. Ei erau aproape patru sute de bărbați. Atunci el i-a întrebat: „Să mă duc la război împotriva Ramot-Ghiladului, sau să renunț?” Ei i-au răspuns: „Du-te; pentru că Iahve îl va da regelui!”
6 Regele lui Israél i-a adunat pe profeți, cam patru sute, și le-a zis: „Să merg să lupt împotriva [cetății] Ramót din Galaád sau să renunț?”. Ei i-au răspuns: „Mergi! Domnul l-a dat în mâinile regelui”.
6 Împăratul lui Israel a strâns pe proroci, în număr de aproape patru sute, și le-a zis: „Să merg să lupt împotriva Ramotului din Galaad sau să mă las?” Și ei au răspuns: „Suie-te și Domnul îl va da în mâinile împăratului.”
6 Și împăratul lui Israel a adunat pe proroci, ca la patru sute de bărbați, și le‐a zis: Să merg împotriva Ramot‐Galaadului la luptă sau să mă las? Și ei au zis: Suie‐te și Domnul îl va la în mâna împăratului.
Strânge întregul Israel, La muntele chemat Carmel. Ia și prorocii cei pe care Idolul vostru – Baal – îi are. Sunt patru sute și cincizeci Acei proroci. Când ai să pleci, Să-i strângi și pe acei pe care A voastră Astartee-i are. Căci dacă stai să îi socoți, Ei, patru sute, sunt, de toți. La masa Izabelei stau, Unde, de hrană, parte au.”
Voi, prin minciuni, necontenit, Mâhniți pe cel neprihănit, Deși Eu nu l-am întristat. Voi, să-ntăriți, ați căutat, Brațele celui ce e rău. N-ați încercat, din drumul său, Să îl întoarceți înapoi, Viață făgăduindu-i voi.
Fiara, după ce-a fost învinsă, Ajunsa-n urmă a fi prinsă; Cu ea, prorocul mincinos A fost și el prins, ne-ndoios. El este cel care făcea Semne, cu care-i amăgea Pe toți cei cari au căpătat Semnul și-apoi, s-au închinat Icoanei fiarei. Amândoi, Prinși și-aruncați au fost apoi – De vii – într-un anume loc, Care e iazul cel de foc. Pucioasă, iazu-acela are Și arde fără încetare.
O vreme rea are să vie, Când oamenii nu au să fie, În stare, de a asculta, De-a suferi și-a căpăta O sănătoasă-nvățătură. Atunci, ei fi-vor în măsură S-asculte doar ceea ce vor – Deci, ceea ce le place lor – Și-nvățături au să își dea, După cum, poftă, vor avea.
Minciuni, prorocii prorocesc, Iar preoții le folosesc Pentru a stăpânii în pace. Poporului Meu mult îi place Lucrul acesta. Dar apoi – În urmă – ce veți face voi?”
Mica ajunse la-mpărat Și-atunci Ahab l-a întrebat: „În Galaad, să ne urcăm – Ramotul, să-l eliberăm – Sau să renunț? Cum e mai bine? Mica a spus: „Domnu-i cu tine Și iată, a găsit cu cale, Să îl dea pradă, mâinii tale.”
Mica ajunse la-mpărat Și-atunci Ahab l-a întrebat: „În Galaad, să ne urcăm – Ramotul să-l eliberăm – Sau să mă las? Cum e mai bine? Mica a spus: „Domnu-i cu tine Și iată, a găsit cu cale, Să îl dea pradă, mâinii tale.”
Pe jilțuri, ci doi împărați Erau atuncea așezați, La a Samariei intrare. Cu hainele de sărbătoare, Fuseseră înveșmântați. În fața lor, erau aflați Prorocii care îi avea, În acel timp, Samaria. Aceștia, toți, se îmbulzeau, Necontenit, și proroceau.
Dar Elisei, în acest fel, I-a zis celui din Israel: „Ce am a face eu, cu tine? De ce vii tu, acum, la mine? Mergi la prorocii cei pe care, Ahab, al tău părinte-i are, Sau la prorocii ce-i avea Chiar mama ta, pe când trăia!” Atunci, Ioram a cuvântat: „Eu cred că Domnul i-a chemat Pe împărați, căci voia Lui Este de-ai da Moabului!”
De-aceea, să-i chemați la mine, Pe toți prorocii cei pe care, Bal, în Samaria, îi are. Chemați-i și pe-ai lui preoți. Aduceți-i aici, pe toți, Căci vreau, pe Bal, să îl cinstesc Și-o jertfă să îi dăruiesc. Deci nimenea să nu-ndrăznească, De la serbare, să lipsească! Cel cari lipsește, negreșit, Cu moartea fi-va pedepsit!” Iehu lucra cu viclenie, Căci sigur a voit să fie Că vor veni la sărbătoare – Și va putea să îi omoare – Pe toți cei care îl slujeau Pe Bal, și cari i se-nchinau.
Dar oare, dacă Dumnezeu, Să vin aici, n-ar fi voit, Gândești că eu aș fi venit? Puteam, încoace, să pornesc Și acest loc, să-l nimicesc? Dar Dumnezeu astfel a zis, Atuncea când El m-a trimis: „În țara ‘ceea, năvălește, Degrabă, și o nimicește!”
El a-ntrebat: „Ce sfat îmi dați? Ce să răspund, când adunați Vor fi cu toți, în jurul meu Și îmi vor zice: „Jugul greu, Pe care tatăl tău l-a pus, Să-l ușurezi!”?” Tineri-au spus: