9 Ahab, în urmă, i-a chemat, Pe soli și-apoi a cuvântat: „Mergeți la Ben-Hadad, de-ndată, Și în ăst fel, să-i spuneți: „Iată, Pot face doar ce mi-a cerut Întâia dată. Am văzut Că ai trimis și-a doua oară Soli ca să vină-n a mea țară. Dar ceea ce îmi ceri acum, Eu nu pot face, nicidecum.” Solii, la Ben-Hadad, s-au dus, Și-al lui Ahab cuvânt, i-au spus.
9 Atunci Ahab le-a zis mesagerilor lui Ben-Hadad: „Spuneți-i stăpânului meu, regele: «Voi face tot ceea ce i-ai cerut slujitorului tău prima dată, dar acest lucru nu-l pot face!»“. Mesagerii au plecat și i-au dat regelui Ben-Hadad răspunsul lui Ahab.
9 Atunci Ahab le-a zis emisarilor lui Ben-Hadad: „Spuneți-i stăpânului meu care este rege: «Voi face tot ce i-ai cerut slujitorului tău prima dată; dar acest lucru nu îl pot face!»” Emisarii au plecat și i-au transmis regelui Ben-Hadad răspunsul dat de Ahab.
9 [Aháb] le-a zis mesagerilor lui Ben-Hadád: „Spuneți-i domnului meu, regele: «Tot ceea ce ai trimis prima dată [să i se spună] slujitorului tău voi face. Dar lucrul acesta nu pot să-l fac»”. Mesagerii au plecat și i-au transmis cuvântul.
9 Și el a zis solilor lui Ben-Hadad: „Spuneți domnului meu, împăratul: ‘Voi face tot ce ai trimis să ceri robului tău întâia dată, dar lucrul acesta nu-l pot face.’” Solii au plecat și i-au dus răspunsul.
9 Și el a zis solilor lui Ben‐Hadad: Spuneți domnului meu împăratul: Pentru tot ce ai trimis la slujitorul tău la început voi face, dar acest lucru nu pot să‐l fac. Și solii au mers și i‐au adus vorbă iarăși.
Din visteria casei lui Și din a Casei Domnului, Asa, argintul, l-a luat Și aurul și-apoi a dat Totul, la slugile pe care Trimisu-le-a în graba mare La Ben-Hadad – cel ce ședea Peste întreagă Siria – Căci la Damasc, încoronat Fusese, ca și împărat. El îi e fiu lui Tabrimon, Cari fiu îi e lui Hezion. Solii, la Ben-Hadad, s-au dus Și în acest fel ei i-au spus:
Când Ben-Hadad a auzit Răspunsul, iute-a repezit Alți soli, către Ahab. Prin ei, El zise: „Vreau ca zeii mei Cu-asprime să mă pedepsească, De nu are să nimicească Oștirea mea, Samaria! Doar praf rămâne-va, din ea! Dar și acela-i prea puțin, Pentru oștenii care vin Pe urma mea. Din praful ei, Nu vor putea oștenii mei, Măcar un pumn de praf a ține, Căci multă oaste e cu mine!”