5 Tu știi ceea ce mi-a făcut Fiul Țeruiei. Ai văzut Cum că Ioab l-a doborât Pe Abner și l-a omorât. Ucis a fost fiul lui Ner, Și-apoi și fiul lui Ieter – Amasa – care a pierit Fiind tot de Ioab lovit. Astfel, sfârșiră cei doi cari Peste oștire-au fost mai mari. Când era pace în popor, A fost vărsat sângele lor. Pe-ncălțămintea din picioare – Și-asemenea, pe cingătoare – Ioab, atunci, sânge și-a pus.
5 Tu știi ceea ce mi-a făcut Ioab, fiul Țeruiei, ce le-a făcut celor doi conducători ai armatelor lui Israel, lui Abner, fiul lui Ner, și lui Amasa, fiul lui Ieter. I-a ucis și a vărsat sânge de război în timp de pace. A pus astfel sângele de război pe teaca de la brâu și pe sandalele lui din picioare.
5 Tu știi ce mi-a făcut Ioab – fiul Țeruiei – și ce le-a făcut celor doi conducători ai armatelor lui Israel: lui Abner – fiul lui Ner – și lui Amasa – fiul lui Ieter. El i-a omorât! A vărsat sânge ca în timp de război, deși era o perioadă de pace; și a pus astfel sângele de război pe teaca de la centură și pe sandalele pe care le purta.
5 Tu știi ce mi-a făcut Ióab, fiul Țerúiei, ce le-a făcut celor două căpetenii ale armatei lui Israél, lui Abnér, fiul lui Ner, și lui Amasá, fiul lui Iéter. I-a omorât și a vărsat sânge de război în timp de pace și a pus sânge de război pe cingătoarea lui care era pe coapsele lui și pe sandalele lui pe care le avea în picioare.
5 Știi ce mi-a făcut Ioab, fiul Țeruiei, ce a făcut celor două căpetenii ale oștirii lui Israel, lui Abner, fiul lui Ner, și lui Amasa, fiul lui Ieter. I-a omorât; a vărsat în timp de pace sânge de război și a pus sângele de război pe cingătoarea cu care era încins la mijloc și pe încălțămintea din picioare.
5 Și mai știi și ce mi‐a făcut Ioab, fiul Țeruiei, ce a făcut celor doi mai mari ai oștirilor lui Israel: lui Abner, fiul lui Ner, și lui Amasa, fiul lui Ieter, pe care i‐a ucis și a vărsat în vreme de pace sânge de război și a pus sânge de război pe cingătoarea care era pe coapsele lui și pe încălțămintele care erau în picioarele lui.
În fruntea oamenilor lui, Pe-Amasa, Absalom l-a pus. El – pe Amasa – l-a adus În locul lui Ioab, cel care Peste oșteni era mai mare. Al său părinte s-a numit Itra, fiind Israelit. Itra, la Abigal, se duse. Ea este fiica ce-o avuse Nahaș, și soră-i este ea, Țeruei care îl avea, Fiu, pe Ioab. Cu oastea lui,
„O mie dacă-mi cântăreai Și dacă-n mână mi-i puneai” – A început omul a spune – „Află că mâna nu aș pune, Pe fiul împăratului, Căci eu cunosc porunca lui, Pe care-a dat-o lui Hușai Și ție-apoi și lui Iutai. Știu că a zis: „Seama luați La Absalom, ca să-l cruțați.”
Ioab a zis, atunci, astfel: „După cum văd eu foarte bine, Îmi risipesc vremea, cu tine!” Cu trei săgeți, el a plecat Și pe-Absalom l-a săgetat. Când, în stejar, el se zbătea Și plin de viață se vădea, De trei săgeți a fost ajuns Și-n inimă, a fost străpuns.
David a zis lui Abișai Și lui Ioab și lui Iutai: „Pentru iubirea ce-mi purtați, Îngăduință-i arătați Lui Absalom. Deci, pentru mine, Cu el, purtați-vă voi bine.” În urmă-apoi, porunca dată De împărat, a fost purtată Din gură-n gură, de popor, Spre-a fi spre știrea tuturor. Vestea, ocol, oștii, i-a dat Și tot poporul a aflat, Porunca împăratului, Pentru toți căpitanii lui.
Ioab, fiul Țeruiei, care Era-nsoțit de-o oaste mare – Cel cari, lui David, i-a slujit – Tocmai atuncea a ieșit Și cu-ai săi oameni de război, Spre Gabaon s-a dus apoi. Oștirile s-au întâlnit Și față-n față s-au oprit, Chiar lângă iazul cel pe care, ‘Nainte-i, Gabaonu-l are.
Acolo-alăturea de ei, Erau feciorii Țeruei: Ioab, întâiul s-a chemat, De Abișai era urmat, Iar cel din urmă este cel Cari se numise Asael. Acesta fost-a, bunăoară, Iute ca și o căprioară.
Însă Amasa n-a văzut Că-n mâna stângă a ținut, Strâns, pregătită, sabia. Ioab l-a înțepat, cu ea, În pântece, pe ne-așteptate, Iar măruntaiele, vărsate I-au fost acolo-n drum, de-ndat’. Uimit, Amasa a picat De pe picioare și-a pierit, Fără să îl mai fi lovit Încă o dat’. Ioab, apoi, Își puse sabia-napoi, Pe al său frate l-a luat – Pe Abișai – și a plecat Grăbit, pe Șeba să-l găsească, Să-l prindă și să-l nimicească.
Abner se-ntoarse înapoi Și spre Hebron a mers apoi. Când în cetate a intrat, Ioab, deoparte, l-a chemat, Dorind ca să-i vorbească-n taină. Când a venit, el – de sub haină – Și-a scos, îndată, sabia Și-n pântec l-a lovit, cu ea, Încât Abner s-a prăbușit, Jos, la pământ, și a murit. Ioab l-a răzbunat, astfel, Pe frate’ său, pe Asael.
Eu, încă, slab m-am dovedit, Cu toate că am dobândit Ungerea cea împărătească Ce trebuia să mă-ntărească, Iar ai Țeruei fii – văd bine – Sunt prea puternici, pentru mine. Aceluia care-a făcut Răul pe care l-am văzut, Să-i răsplătească Dumnezeu, Doar după fapta lui, mereu!”
Domnul, atunci când o să vadă, Va face, sângele să cadă, Peste Ioab în acest fel, Pentru că el a fost acel Care cu sabia-a lovit, Pe doi bărbați ce s-au vădit Și drepți și mult mai buni să fie Decât e el, fără să știe – Nimica – David, al meu tată. El l-a ucis – cum știi – odată, Pe Abner – al lui Ner fecior – Conducătorul oștilor Lui Israel. De-asemenea, El l-a ucis cu sabia, Și pe Amasa – pe cel care Oastea lui Iuda-n frunte-l are. Ieter fusese al său tată.
Și hainele ți le-ai pătat, De sângele nevinovat, Al celor care au căzut, Fără ca rău să fi făcut, Pentru că nu i-ai prins furând Și nici vreo spargere, făcând.
Sunt rușinați și nu sunt buni Căci săvârșesc doar urâciuni. Cu toate-acestea, nu e cine Ca să roșească de rușine. De-aceea, are să se vadă Precum că ei toți au să cadă, Cu cei ce cad și răsturnați – Curând – vor fi acei bărbați, Căci Domnul are să-i lovească Atunci când o să-i pedepsească. Așa va fi căci, negreșit, Domnul e Cel care-a vorbit.”