5 Căci Solomon s-a-ndepărtat De Domnul său, și a urmat Pe calea Sidoniților Slujind astfel, zeiței lor Cari, Astarteia, s-a chemat; Și pe Milcom, el l-a urmat – Milcom e urâciunea care Neamul de Amoniți o are.
Pentru că el s-a-ndepărtat De Domnul său și a urmat Pe calea Sidoniților Slujind astfel, zeiței lor Cari, Astarteia, s-a chemat; Și pe Milcom, el l-a urmat – Pe urâciunea cea pe care Neamul de Amoniți o are; Pe Chemoș, zeul Moabit – De-asemenea – el l-a slujit. N-a ascultat de glasul Meu: Poruncile ce le-am dat Eu Și legile, nu le-a păzit Așa precum le-a împlinit Tatăl său David – robul Meu – Care M-a ascultat, mereu.
De-aceea, el a construit – Pe muntele acela care Ierusalimu-n față-l are – Un loc înalt și l-a-nchinat Lui Chemoș – zeul adorat De Moabiți. Tot acel loc, L-a închinat și lui Moloc, Acela cari era slăvit De întreg neamul Amonit.
Fost-au, atuncea, pângărite Și înălțimile zidite De către Solomon, aflate Foarte aproape de cetate, Pe muntele Pierzării, care, Ierusalimu-n față-l are. Ele avut-au drept menire Spre a fi locul de cinstire A Astarteei, cea pe care, Neamul de Sidoniți o are, A lui Chemoș cari s-a vădit A fi de Moabiți cinstit Și-a lui Milcom, zeul celor Cari sunt ai lui Amon popor.
Nici unul nu pătrunde-n sine, Spre a pricepe, și nu vine Să spună – pricepând apoi – „În foc, o parte, am ars noi: Pâine am copt, carne-am prăjit Și foamea noi ne-am potolit. Puțin mai e din lemnu-acel. Facem o scârbă-acum, din el? Un idol să întruchipăm Și-n fața lui să ne-nchinăm? Să ne-nchinăm ‘naintea lui, Adică-n fața lemnului?”
Îi nimicesc pe cei pe care Urcă s-aducă închinare – Pe-acoperiș – oștirilor Ce sunt ale cerurilor, Pe-aceia cari s-au închinat Și cari pe Domnul au jurat, Dar în același timp – la fel – Au mai jurat și pe acel Care, Malcam, este chemat Și este al lor împărat.
Israeliții au făcut – Din nou – lucruri ce n-au plăcut Lui Dumnezeu. L-au părăsit Pe Domnul lor și au slujit – În urmă – Astarteelor. Au mai slujit și Baalilor Și dumnezeilor pe care Sidonul și Moabu-i are; I-au mai slujit și pe acei Care erau drept dumnezei Pentru al lui Amon popor, Și pe ai Filistenilor.
De Dumnezeu, și-a amintit, Din nou, poporul asuprit Și, către El, iar a strigat, Când a fost tare apăsat: „Iată că am păcătuit, Pe Domnul, când L-am părăsit, Ca să slujim doar Baalilor, Precum și Astarteelor. Spre noi – o Doamne – să privești Acum și să ne izbăvești De-ai noști’ vrăjmași, pentru că noi Te vom sluji pe Tine-apoi!”