52 Atuncea, Solomon a spus: „Să fie-Adonia adus! Dacă se-arată om cinstit, Afle că nu-i va fi clintit Un fir de păr. Va fi iertat! Dar de cumva voi fi aflat Vreo răutate-n el, să știe Cum că, ucis, are să fie!”
Ea a mai spus: „O, domnul meu, Să-ți amintești, de Dumnezeu, Spre-a nu veni – cu dreptul lui – Răzbunătorul sângelui, Prăpădul ca să îl mărească Și, pe-al meu, fiu să-l nimicească!” David răspunse: „Îți spun eu – Viu este Domnul Dumnezeu – Că nici un rău, nu îi va face, Fiului tău. Deci, fii pe pace! Un fir de păr – îți mai spun iar – Nu îi va fi clintit, măcar!”
Cei care l-au văzut, s-au dus La Solomon apoi, și-au spus: „Adonia este speriat Și teamă-i e, de împărat. El, la altar, s-a dus întins Și de-ale lui coarne s-a prins. Nu vrea să plece, și-a strigat: „Să-mi jure noul împărat, Că nu va scoate sabia Și n-o să curme, viața mea!”
Slujbașii săi, apoi, s-au dus, Pân’ la altar și l-au adus Pe-Adonia. Când a venit, Era speriat și îngrozit. La Solomon, el a intrat Și-n fața lui s-a închinat, Iar Solomon a zis apoi: „Pleacă acasă, înapoi.”
El, îngrozit, are să vadă Amenințarea sabiei. Pătruns fiind de teama ei, El este deznădăjduit, Căci orișicât și-ar fi dorit, De întuneric, n-o să scape.
Omul neprihănit privește Spre casa-n care locuiește Cel rău, văzând cum toți cei răi Sunt aruncați – sub ochii săi – În valul de nenorocire Care îi poartă spre pieire.
Vă rog, acuma, să luați Cu toți, ceva, și să mâncați, Căci vreau să știe fiecare, Că asta-i spre a sa scăpare. Nu vă veți pierde, așadar, Un fir de păr, din cap, măcar.”
Poporul, însă, a sărit Să-l apere și a vorbit: „Pe Ionatan, acum, voiești, Cu moartea să îl pedepsești? Dar nu e el acela care, Această izbăvire mare, Azi, a făcut-o-n Israel? Să nu te-atingi, cumva, de el! Viu este Domnu-ntr-adevăr, Căci nici măcar un fir de păr N-ai să clintești din capul lui, Căci doar cu voia Domnului, El, toată ziua, a lucrat!” Astfel, poporul l-a scăpat – Pe Ionatan – de moartea care Gata era a-l prinde-n gheare.