13 Și ași duçețĭ‐vĕ și învețațĭ çe éste; Milă voiu, și nu sacrificiu. Că n’am venită s’clĭemŭ drepțĭlĭ, ma pecátoșilĭi la tunusire.
Iară elŭ lĕ ḑise: Nu avețĭ aléptă, çe are faptă Davidŭ cându îlŭ luă fómea și elŭ, și açelĭ çe era cu nĕsŭ?
Ică n’avețĭ aléptă în lege că Sămbătĕle prefțilĭ în bisérică o aspargŭ Sămbăta, și nu sŭntu stepsițĭ?
Ma s’avéțĭ sciută çe éste: „Milă voiŭ eŭ și nu sacrificiu“ nu era s’condamnațĭ pre nestepsițĭlĭi.
Iară elŭ respunse și ’ĕ ḑîse: N’avețĭ cântată ca açelŭ çe lĭ féçe de la înçeputŭ, mascurŭ și feminŭ lĭ féçe?
Iisusŭ lĕ ḑiçe: vêr‐nă óră nu avețĭ cântată în scripturĭ! „Chétra açea çe nu o aflară bună masturĭlĭi, açea s’féçe capŭ de cohe? De la Domnulŭ s’féçe aestŭ lucru și éste ciudie tru oclĭilĭ a noștri“.
și predica în deșertulŭ a Iudeilĭeĭ și ḑiçea: Tunusițĭ‐vĕ, că s’ aprochie amirărilĭea din çerŭ.
Façețĭ cara fructe axiĭ de tunusire.
De atunçea Iisusŭ înçepu să predică și s’ḑică: Tunusiți‐vĕ, că s’aprochie amirăriliea din çerŭ.