20 Si învețațĭ‐lĕ s’avéglĭe tute câte v’am dimândată. Si écă eŭ escu cu voĭ în tute ḑilele, până la finitŭlu a etĕlĭeĭ.
Ecă virghina va s’ armână gréuă și va s’ nască hilĭŭ și va s’ lĭ clĭémă numa luĭ Emanuilŭ, care însemnéḑă Dumneḑeŭlu cu noĭ.
Ași va s’hibă la finirea etĕlĭeĭ;
Că iu sŭntu adunațĭ doi ică treĭ în numa mea, acolo escu și eu niḑă de elĭ.
Și pe cându elŭ ședea pre muntele a masin̄ĭlorŭ, îlĭ s’aprochiară discipulĭi ’na’nă parte și ’lĭ ḑiseră: Spune nĕ cându va să se facă aeste? Și care e semnulŭ a venĭrĕlĭeĭ a tale, și a fluituluĭ a etĕlĭeĭ?
Și nu nĕ du tru cârtire, ma ascapă‐nĕ de açelŭ rĕu. Că a ta este amirărilĭea și putérea și gloria în ete, amin.