47 Iară niscânțĭ din açelĭ carĭ ședea acolo, cându avḑîră ḑiçea: „Că pre Ilia strigă elŭ“.
Și s fure că vrețĭ s’ asceptațĭ aeste, aestu éste Ilia care are s’v̄ină.
Și pre la óra nóuĕ strigă Iisusŭ cu bóçe mare, ḑîcêndu: „Ili, Ili, lama sabahtani?“ Care va s’ḑîcă „Dumneḑĕŭlu a m̄eu Dumneḑeŭlu a m̄eu, câ‐çe me alăsașĭ?“
Și tru óra unŭ din elĭ, alĕgă și luă unŭ sfungŭ, lŭ umplu cu puscă, și cara lu băgă tr’ună călame, lĭ déde s’bea.