63 Iară Iisusŭ tăçea. Și respunse Archiereŭlu și lĭ ḑîse: Te giurŭ pre v̄iŭlu Dumneḑĕu, să nĕ ḑîçĭ s’éste că tine esci Christolu hilĭlu alu Dumneḑeu.
Și respunse Simon Petru și ḑise: Tine esci Christolu hilĭlu a v̄iŭluĭ Dumneḑeŭ.
Çe mărturisescu aeștĭ contra ta?
Tine ḑiçĭ. Și cându s’acuză de câtrĕ archiereĭ și de aușĭ, nu respunse çeva.
Și nu lĭ respunse la niçi unŭ graiu, în câtŭ guvernatorŭlu se mira multu.
Tine care aspargĭ templulŭ, și în treĭ‐ḑîle lŭ adarĭ, ascăpă‐te pre tine. S’éste că esci hilĭlu alŭ Dumneḑĕŭ, depune‐te de pre cruçe.
Spéră în Dumneḑĕu; la s’lu ascapă tora s’éste çă lŭ va;
Iara sutașŭlu și açelĭ çe era cu elŭ de aveglĭa Iisusŭ, cându veḑură cutremurŭlu, și açéle çe s’féçeră, s’aspĕriară vêrtosŭ, și ḑîseră: Dealihea hilĭlu a luĭ Dumneḑĕu fu aestu.
Atunçea s’ aprochie de nĕsŭ cărtitorŭlu și ḑise: Macă escĭ tine hilĭlu alŭ Dumneḑă, ḑi, tra să s’ facă pân̄ĭ aeste chețri.