40 Și amirălu va s’respundă și va s’lĕ ḑică a lorŭ: Dealihea vĕ dicŭ a vóuĕ, câtŭ féçetŭ a unuĭ din aești m̄içĭlĭi a meĭ frațĭ, a m̄ié m̄ĭ féçetŭ.
Și açelŭ çe va s’da ună scafă de apă aréçe la unŭlŭ de aești m̄ici în numă de discipulŭ, dealĭhea vĕ ḑicŭ că nu va ’șĭ chérdă plata luĭ.
Açelŭ çe ascéptă voĭ pre mine ascéptă și açelŭ çe ascéptă pre mine, ascéptă pre açelŭ çe mĕ are petrecută.
Aferițĭ‐vĕ s’nu mutrițĭ na rĕuluĭ vêrnu de aesti m̄içĭ; că vĕ ḑicŭ a vóuĕ că anghelĭi a lorŭ în çerŭ, tot‐una vedŭ fața a tată‐m̄euĭ care éste în çerŭ.
Atunçea Iisusŭ lĕ ḑîse: Nu vĕ aspĕrĭațĭ; duçețĭ‐ve dațĭ tru scire la frațĭliĭ a m̄eĭ, tra s’mérga în Galilea, și acolo va s’ me védă.
Atunçea amirălu va s’ḑică la açelĭ din drépta luĭ: Venițĭ ghine cuvêntațĭ a Tată‐mĕuĭ, moștenițĭ amirărilĭa îndréptă a vóuĕ, de la façerea lumelĭeĭ.
Cându te veḑumŭ lângedŭ, icî tru înclĭsóre, și vinemŭ la tine?
Atunçea va s’lĕ respundă, și va s’lĕ ḑică: Dealihea vĕ ḑicŭ catŭ nu avețĭ faptă a unuĭ din aesti m̄içilĭi, niçĭ a mié nu mĭ avețĭ faptă.