2 Çinçi din ele erau mintimene, și çinçi nebune.
Écă eu vĕ petrecŭ ca oĭ nolgica de luchĭ: Tr’açea s’hițĭ mintimen̄ĭ că nepărtiçĕle, și blânḑĭ ca porunghilĭ.
Care éste credinciosŭlu și mintimenŭlu servitorŭ, care lŭ băgă domnu sĕu preste servitorĭlĭi a casălĭeĭ a luĭ,
Açéle nebune, cându ’și luară căndilele a lorŭ, nu luară și untu‐lemnu cu nĕse.
Ma mintimenĕle luară untu‐lemnu în vasele a lorŭ, de adunŭ cu căndilele a lorŭ.
Și mintimenele respunseră și ḑiseră: Nu ași, s’nu çeva de nu nĕ agiunge niçi a nóuĕ, niçi a vóuĕ; ma cama ghine duçețĭ‐vĕ la açelĭ ce vindu, și acumpărațĭ‐ve.