27 Că precumŭ ascăperatŭlu, ése de la Rĕsăritŭ, și s’véde l’ Ascăpetatŭ, ași va s’hibă și vinirea hilĭluĭ a omŭluĭ.
Că hilĭlu a omŭluĭ va s’v̄ină în gloria Tată‐sĕuĭ cu Anghelĭi aluĭ, și atunçea va s’ plătéscă a cuĭ‐çe‐do după fapta luĭ.
Dealihea vĕ ḑicŭ, că sŭntu niscânțĭ din açelĭ çe sta aóçe, carĭ nu va s’gustă mórte, până çându s’védă hilĭlu a omŭluĭ, că v̄ine tru amirărilĭea luĭ.
Și ma s’vĕ ḑică écă Christolu éste în deșertŭ, s’nu eșițĭ. Ecă‐lŭ în camerĭ, s’nu credețĭ.
Și pe cându elŭ ședea pre muntele a masin̄ĭlorŭ, îlĭ s’aprochiară discipulĭi ’na’nă parte și ’lĭ ḑiseră: Spune nĕ cându va să se facă aeste? Și care e semnulŭ a venĭrĕlĭeĭ a tale, și a fluituluĭ a etĕlĭeĭ?
Și precumŭ ḑilele a luĭ Noe, ași va s’hibă și la venirea a hilĭluĭ a omŭluĭ.
Și nu sciură până cându vine deluviŭlu, și lĭ luă pre tuțĭ. Ași va s’hibă și venirea a hilĭluĭ a omŭluĭ.
De açea și voi s’hițĭ îndrepțĭ; că la óra cându nu vĕ tréçe prin minte, v̄ine hilĭlu a omŭluĭ.
Și Iisusŭ ’lĭ ḑise: vulpile au guvele a lorŭ; și pulĭi a çerŭluĭ cuibaire; ma hilĭlu a omŭluĭ, n’are iu să’șĭ apună capŭlu.