31 Iară tră înv̄iarea morțilorŭ, nu avețĭ cântată açea çe vé s’are ḑîsă de câtre Dumneḑĕu, care ḑiçe:
Iară elŭ lĕ ḑise: Nu avețĭ aléptă, çe are faptă Davidŭ cându îlŭ luă fómea și elŭ, și açelĭ çe era cu nĕsŭ?
Ma s’avéțĭ sciută çe éste: „Milă voiŭ eŭ și nu sacrificiu“ nu era s’condamnațĭ pre nestepsițĭlĭi.
s’năĭriră, Și lĭ ḑiseră: Avḑî çe ḑîcŭ aești? Iară Iisusŭ lĕ ḑiçe: Da, N’avețĭ cântată vêr‐nă óră, „Că din gura a națĭlorŭ, și açelorŭ çe sugŭ, țĭ aĭ faptă alăvdare?“.
Iisusŭ lĕ ḑiçe: vêr‐nă óră nu avețĭ cântată în scripturĭ! „Chétra açea çe nu o aflară bună masturĭlĭi, açea s’féçe capŭ de cohe? De la Domnulŭ s’féçe aestŭ lucru și éste ciudie tru oclĭilĭ a noștri“.
Că la înv̄iare de morțĭ, niçi s’însóră niçi s’mărită, ma sŭntu ca anghelĭi alŭ Dumneḑĕu în çerŭ.
„Eu escu Dumneḑĕŭlu a luĭ Avraamŭ, și Dumneḑĕŭlu a luĭ Isaac, și Dumneḑĕŭlu a luĭ Iacovŭ“. Dumneḑĕ, nu este Dumneḑĕŭlu a morțĭlorŭ ma a v̄iilorŭ.
Și ași duçețĭ‐vĕ și învețațĭ çe éste; Milă voiu, și nu sacrificiu. Că n’am venită s’clĭemŭ drepțĭlĭ, ma pecátoșilĭi la tunusire.