31 pre noĭ Dómne hilĭlu a luĭ Davidŭ Și ghimta lĭ încacie tra s’tacă; ma elĭ striga și ḑiçea: Milué‐ne pre noĭ hilĭlu a luĭ Davidŭ.
Iară elŭ nu ’lĭ déde niçi unŭ sborŭ. Și s’aprochiară discipulĭi a luĭ și îlŭ ruga, ḑicêndŭ:
Atunçea lĭ aduseră feciorĭ tră s’apună mânĕle pre elĭ, și să se rógă. Și discipulĭi a luĭ ’lĭ încăciară.
Și éca doi orghi carĭ ședeau în cale, avḑîndaluĭ că treçea Iisusŭ, strigară și ḑiserá: Milué‐nĕ
Și stătu Iisusŭ și ’li clĭemă și lĕ ḑise: çe vrĕțĭ s’ vĕ facŭ?
Și cându treçea Iisusŭ de acolo, s’duseră după nĕsŭ doĭ orghĭ, carĭ striga și ḑiçea; Milué‐nĕ o hilĭlu a luĭ Davidŭ.