2 Și cara ’lĭ păitui lucrătorĭlĭi câte unŭ dinarŭ pe ḑiuă, lĭ petrecu la av̄in̄ia luĭ.
Și cându eși açelŭ servitorŭ, află unŭ din soçĭlĭi a luĭ, care ’lĭ avea tră dare ună sută de dinarĭ; și lŭ acață și ’lŭ sŭgruma și ’lĭ ḑiçea: plătea‐m̄ĭ açea ce ’m̄ĭ aĭ tră dare.
Că unzésce amirărilĭea çerŭlui ca unŭ omŭ domnŭ de casă, eși de diminéță, să păituéscă lucrătorĭ tră av̄in̄ia luĭ.
Ma elŭ respunse și ḑise a unuĭ de elĭ: Ospe nu țĭ facŭ strămbătate; nu te păituiĭ tră unŭ dinarŭ?
Și eșindaluĭ pe la óra treĭ, vĕḑu alțĭ care stătea în pazare fără lucru.
Și cându vineră açelĭ çe s’păituiră la óra ună‐sprĕ‐ḑéçe, luară câte unŭ dinarŭ.
Spunețĭ‐m̄ĭ moneda de datŭ. Iară elĭ ’lĭ aduseră unŭ dinarŭ.
Atunçea ḑise a discipulĭlorŭ a luĭ: Seçerișŭlu este multu ma lucrătorĭlĭi suntŭ puțin̄ĭ