10 Aferițĭ‐vĕ s’nu mutrițĭ na rĕuluĭ vêrnu de aesti m̄içĭ; că vĕ ḑicŭ a vóuĕ că anghelĭi a lorŭ în çerŭ, tot‐una vedŭ fața a tată‐m̄euĭ care éste în çerŭ.
Ma cându elŭ avea aeste în mintea‐lĭ, écă anghelŭlu a Domnuluĭ’lĭ se spuse în v̄isŭ, și lĭ ḑisé: Iosife hilĭlu alŭ Davidŭ, s’ nu țĭ hibă frică s’ lĭéi pre Maria mulĭérea a ta; că açelŭ çe este tru nĕsă, este din Sântulŭ Duhŭ.
Ma açelŭ çe va să scandaliséscă unŭ din miçĭlĭi aestĭ, carĭ credu în mine, cama ghine éste tra nĕsŭ să lĭ se spĕnḑură ună chétră de móră pre gușa luĭ, și să se afundă în apele a marilĭeĭ.
Decara inșiră nĕșĭ, éca anghelŭ a Domnuluĭ se spune în v̄isŭ a luĭ Iosifŭ și îlĭ ḑiçe: Scólă‐te, lĭa feciorŭlu și muma luĭ și fugĭ în Egiptu, și arĕmâne acolo, până s’țĭ ḑicŭ eu; că Erodŭ va s’ caftă feciorŭlu tra s’lu chéră.
Și va s’petrécă anghelĭi a luĭ cu bóçe mare de trompetă; și va s’adună alepțilĭ a luĭ de la patrule vînturĭ, de la margin̄ĭle a çerŭluĭ, până la açea alantă margine a lorŭ.