6 Și cându avḑiră discipulĭi, căḑură pe față, și s’aspĕriară multŭ.
Cându elŭ nică sbura, écă unŭ nuorŭ lum̄inosŭ lĭ aumbrî; și écă ună bóçe din nuorŭ care ḑiçea: Aestu éste vrutŭlu a meu hilĭu, în care avuĭ bună vrére; pre nĕsŭ ascultațĭ.
Și s’aprochie Iisusŭ, băgă mâna pre nĕșĭ și lĕ ḑise: Sculați‐vĕ și nu v’aspĕriațĭ.