23 Iară elŭ nu ’lĭ déde niçi unŭ sborŭ. Și s’aprochiară discipulĭi a luĭ și îlŭ ruga, ḑicêndŭ:
Iară cându întunecă, s’aprochiară de elŭ discipulĭi a luĭ, și ’lĭ ḑiseră: Deșertu éste locŭlu, și óra este trecută; sălăghia mulțimea s’ducă pre tru horĭ, să’șĭ acumpĕră mâncare.
Și écă ună mulĭére hananeană, eși de tru sinorĭle açéle și strigă ḑicêndu‐lĭ: Milué‐me, Dómne, hilĭlu alŭ Davidŭ; că hilĭea‐mea éste rĕŭ demonisată.
Dă lĭ cale, că strigă după noĭ. Ma elŭ respunse și lĕ ḑise: Nu escu petrecutŭ