45 Iară unzésce amirărilĭea çeruluĭ, cu unŭ omŭ comerciantŭ, care căfta mărgăritale bune.
Ună altă parabolă lĕ aduse înainte, și lĕ ḑise: Amirărilĭea çerŭluĭ unzésce cu unŭ omŭ,
Și care, cândŭ află unŭ mărgăritarŭ scumpŭ, s’duse, vindu tute câte avea, și’lŭ acumperă.
Că çe diaforŭ are omŭlu s’fure că amintă tută lumea, și ’șĭ chére bana luĭ? Ică çe va s’ da omŭlu în locŭlu a sufletŭluĭ a luĭ?
Iară elĭ nu luară aminte aestă, și s’duseră unŭ la agru,
S’ nu dațĭ lucru sâmtu la cân̄ĭ niçi s’arŭcațĭ mărgăritarĕle a vóstre înaintea porçilorŭ, tra s’ nu le calcă cu ciciórĭle, și s’tórnă de vĕ arupŭ.