37 Deslégă‐ne parabola chénițĕlĭeĭ a agruluĭ. Iară elŭ respunse și lĕ ḑise: açelŭ çe semĕnă semênța bună, este hilĭlu a omŭluĭ.
Açelŭ çe ascéptă voĭ pre mine ascéptă și açelŭ çe ascéptă pre mine, ascéptă pre açelŭ çe mĕ are petrecută.
Ună altă parabolă lĕ aduse înainte, și lĕ ḑise: Amirărilĭea çerŭluĭ unzésce cu unŭ omŭ,
Și s’duseră servitorĭlĭi la Domnulŭ a agruluĭ, și ’lĭ ḑiseră; Dómne, nu semĕnașĭ semênță bună tru agrulŭ a tĕu? d’iu eși decara chénița?
Écă eși sĕmĕnătorŭlu să sémenă. Și cându semena, semênța, nisçânte căḑură ningă cale, și veniră pulĭi asburătorĭ, și le mâncară.
Va s’petrécă hilĭlu a omuluĭ, anghelĭi a luĭ, și va s’alégă de tru amirărilĭea luĭ, tute
Și Iisusŭ ’lĭ ḑise: vulpile au guvele a lorŭ; și pulĭi a çerŭluĭ cuibaire; ma hilĭlu a omŭluĭ, n’are iu să’șĭ apună capŭlu.