50 Și açelŭ çe va s’ facă vrérea Tată m̄euĭ din çerŭ, açelŭ m̄ĭ éste frate, și soră, și mumă.
Și tése mâna câtrĕ discipulĭi a luĭ, și ḑise: écă muma mea și frațĭlĭi a m̄eĭ.
In açea ḑiuă eși Iisusŭ din casă, și ședea ning’amare. Și se adunară la elŭ mulțime mare,
Cându elŭ nică sbura, écă unŭ nuorŭ lum̄inosŭ lĭ aumbrî; și écă ună bóçe din nuorŭ care ḑiçea: Aestu éste vrutŭlu a meu hilĭu, în care avuĭ bună vrére; pre nĕsŭ ascultațĭ.
Și amirălu va s’respundă și va s’lĕ ḑică a lorŭ: Dealihea vĕ dicŭ a vóuĕ, câtŭ féçetŭ a unuĭ din aești m̄içĭlĭi a meĭ frațĭ, a m̄ié m̄ĭ féçetŭ.
Atunçea va s’lĕ respundă, și va s’lĕ ḑică: Dealihea vĕ ḑicŭ catŭ nu avețĭ faptă a unuĭ din aesti m̄içilĭi, niçĭ a mié nu mĭ avețĭ faptă.
Atunçea Iisusŭ lĕ ḑîse: Nu vĕ aspĕrĭațĭ; duçețĭ‐ve dațĭ tru scire la frațĭliĭ a m̄eĭ, tra s’mérga în Galilea, și acolo va s’ me védă.