23 Și s’mira tuțĭ din poporŭ, și ḑiçea: Na‐că aestu éste hilĭlu alŭ Davidŭ?
Și écă ună mulĭére hananeană, eși de tru sinorĭle açéle și strigă ḑicêndu‐lĭ: Milué‐me, Dómne, hilĭlu alŭ Davidŭ; că hilĭea‐mea éste rĕŭ demonisată.
Și mulțimea care mergea ’nainte și açea ce v̄inia d’inapoĭ, striga și ḑîçea: Osana a hilĭluĭ a luĭ Davidŭ; ghine cuvéntatŭ açelŭ care v̄ine în numa Domnuluĭ; Osana în înalțimĭ.
Și fu că, cându fini Isusŭ aeste sbórĕ s’ciudusea poporulŭ de învĕțăturĭle a luĭ,
Și cându treçea Iisusŭ de acolo, s’duseră după nĕsŭ doĭ orghĭ, carĭ striga și ḑiçea; Milué‐nĕ o hilĭlu a luĭ Davidŭ.
Și după çe se scóse demonŭlu, mutŭlu, sburî; și se mirară ómen̄ĭlĭi, și ḑiçea; Vêr‐nă oră nu s’are veḑută ahtare lucru în Israil.