29 și eu va s’vĕ descurmŭ. Luațĭ jugŭlu a m̄eŭ peste voĭ, și învețațĭ de la mine, că escu blândŭ și aplecatŭ cu înima;
Cându elŭ nică sbura, écă unŭ nuorŭ lum̄inosŭ lĭ aumbrî; și écă ună bóçe din nuorŭ care ḑiçea: Aestu éste vrutŭlu a meu hilĭu, în care avuĭ bună vrére; pre nĕsŭ ascultațĭ.
„Spunețĭ a hilĭlĭei a luĭ Sion“ Éca amirălŭ a tĕu vine la tine blăndu, și încalarŭ pre asină, și pre mânzu, hiĭlu açelĭeĭ de sum jugŭ;
Si învețațĭ‐lĕ s’avéglĭe tute câte v’am dimândată. Si écă eŭ escu cu voĭ în tute ḑilele, până la finitŭlu a etĕlĭeĭ.
Care‐çido ascultă aeste graie a méle și le façe, va s’lŭ unzescu cu unŭ bărbatŭ mintimenŭ, care ’şi adră casa pe chétră.