17 După ce Faraon a lăsat poporul să plece, Dumnezeu nu l-a dus pe drumul care dă în țara filistenilor, măcar că era mai aproape, căci a zis Dumnezeu: „S-ar putea să-i pară rău poporului văzând războiul și să se întoarcă în Egipt.”
17 Când Faraon a lăsat poporul să plece, Dumnezeu nu i-a condus pe drumul spre țara filistenilor, deși era mai aproape, pentru că Dumnezeu a zis: „Nu cumva, văzând războiul, poporului să-i pară rău și să se întoarcă în Egipt“.
17 Când faraonul a lăsat poporul să plece, Dumnezeu nu i-a ghidat (pe evrei) să meargă prin țara filistenilor. Deși acel drum era mai scurt, Dumnezeu a procedat astfel cu ei, pentru că Își zisese: „Este posibil ca poporul să încerce să evite un potențial război (cu filistenii); și astfel se poate întoarce în Egipt.”
17 Când Faraon s-a învoit – Și când Israel a ieșit Din țara lui – Domnul n-a vrut Să-l ducă spre acel ținut Al țării Filistenilor – Deși era mult mai ușor Și mult mai scurt drumul acel – Căci iată ce S-a gândit El: „Dacă poporul va vedea Războiul, poate că va vrea Să se întoarcă înapoi, Către Egipt.” Astfel apoi,
17 Când Faraón a lăsat poporul [să plece], Dumnezeu nu l-a condus pe drumul spre țara filisténilor, deși era aproape; căci Dumnezeu și-a zis: „Ca nu cumva poporului, văzând războiul, să-i pară rău și să se întoarcă în Egipt!”.
17 După ce Faraon a lăsat pe popor să plece, Dumnezeu nu l-a dus pe drumul care dă în țara filistenilor, măcar că era mai aproape, căci a zis Dumnezeu: „S-ar putea să-i pară rău poporului văzând războiul și să se întoarcă în Egipt.”
n-au vrut să asculte și au dat uitării minunile pe care le făcuseși pentru ei. Și-au înțepenit grumazul și, în răzvrătirea lor, și-au pus o căpetenie ca să se întoarcă în robia lor. Dar Tu, Tu ești un Dumnezeu gata să ierți, îndurător și milostiv, încet la mânie și bogat în bunătate. Și nu i-ai părăsit
dacă se vor coborî în ei înșiși, în țara unde vor fi robi, dacă se vor întoarce la Tine și-Ți vor face cereri în țara celor ce-i vor duce în robie și vor zice: «Am păcătuit, am săvârșit fărădelegi, am făcut rău»,
Mai-marii oștirii să vorbească mai departe poporului și să spună: «Cine este fricos și slab la inimă să plece și să se întoarcă acasă, ca să nu înmoaie inima fraților lui.»
Vestește dar lucrul acesta în auzul poporului: «Cine este fricos și se teme să se întoarcă și să se îndepărteze de muntele Galaadului!»” Douăzeci și două de mii de oameni din popor s-au întors și au mai rămas zece mii.
Prin credință a părăsit el Egiptul, fără să se teamă de mânia împăratului, pentru că a rămas neclintit, ca și cum L-ar fi văzut pe Cel ce este nevăzut.
Faraon se apropia. Copiii lui Israel și-au ridicat ochii și iată că egiptenii veneau după ei. Și copiii lui Israel s-au înspăimântat foarte tare și au strigat către Domnul după ajutor.
Și Domnul te va întoarce pe corăbii în Egipt și vei face drumul acesta despre care-ți spusesem: «Să nu-l mai vezi!» Acolo vă veți vinde vrăjmașilor voștri ca robi și roabe, și nu va fi nimeni să vă cumpere.”