9 Moise-a făcut precum a spus Domnul: un șarpe, el a pus, Pe-un băț înalt. De bună seamă, Era lucrat doar din aramă Șarpele său. Omul mușcat, Dacă spre șarpe s-a uitat, De moarte n-a mai fost lovit Și-n felu-acesta, a trăit.
Să ne concentrăm privind la Isus. El este Fondatorul credinței noastre și Cel care a realizat-o în mod perfect. Având în vedere bucuria de la final, El a suportat moartea pe cruce și nu S-a lăsat afectat de rușinea pe care aceasta o implica. În consecință, acum a ajuns să ocupe locul din partea dreaptă a tronului lui Dumnezeu.
Ezechia a desființat închinarea pe înălțimi și a sfărâmat pietrele (considerate) sacre, a tăiat stâlpul închinat Astartei și a spart în bucăți șarpele de bronz pe care îl făcuse Moise – pentru că israelienii aveau obiceiul să ardă tămâie în fața lui și îl numeau Nehuștan.
Dumnezeu a condamnat păcatul în natura umană; și astfel, El a realizat exact acel lucru pe care legea (mozaică) nu a putut să îl facă – atunci când Și-a trimis propriul Său Fiu (să trăiască) în natura umană predispusă la păcat și ca să fie El Însuși sacrificiu (care plătește) pentru păcat.
Ea revelează faptul că omul este considerat corect în relația lui cu Dumnezeu (inițial) prin credință și continuă să fie așa (până la sfârșit) tot prin credință. De fapt, așa este și scris în Scripturi: „Cel (considerat) corect, va trăi prin credință!”
Dar acela care are păcatul ca regulă a vieții lui, este de la diavol – cel care păcătuiește de la început. Fiul lui Dumnezeu a apărut (în lumea noastră) ca să distrugă lucrările diavolului.
Și voi turna peste urmașii lui David și peste locuitorii Ierusalimului un spirit de har și de rugăciune. Vor privi la Mine, la Cel pe care L-au străpuns. Îl vor jeli așa cum jelește cineva pe singurul lui fiu; și vor regreta profund – așa cum regretă cineva pierderea primului copil născut în familia lui.
A doua zi, Ioan L-a văzut pe Isus venind spre el. Atunci a zis: „Priviți: Acesta este Mielul lui Dumnezeu care acceptă să (moară ca să) achite păcatul lumii!