17 Și s-a întâmplat, când Faraon a lăsat poporul să plece, că Dumnezeu nu i-a condus pe calea țării filistenilor, deși aceea era aproape; fiindcă Dumnezeu a spus: Nu cumva să se întâmple ca poporul să se pocăiască văzând război și să se întoarcă în Egipt;
17 Când Faraon a lăsat poporul să plece, Dumnezeu nu i-a condus pe drumul spre țara filistenilor, deși era mai aproape, pentru că Dumnezeu a zis: „Nu cumva, văzând războiul, poporului să-i pară rău și să se întoarcă în Egipt“.
17 Când faraonul a lăsat poporul să plece, Dumnezeu nu i-a ghidat (pe evrei) să meargă prin țara filistenilor. Deși acel drum era mai scurt, Dumnezeu a procedat astfel cu ei, pentru că Își zisese: „Este posibil ca poporul să încerce să evite un potențial război (cu filistenii); și astfel se poate întoarce în Egipt.”
17 Când Faraon s-a învoit – Și când Israel a ieșit Din țara lui – Domnul n-a vrut Să-l ducă spre acel ținut Al țării Filistenilor – Deși era mult mai ușor Și mult mai scurt drumul acel – Căci iată ce S-a gândit El: „Dacă poporul va vedea Războiul, poate că va vrea Să se întoarcă înapoi, Către Egipt.” Astfel apoi,
17 Când Faraón a lăsat poporul [să plece], Dumnezeu nu l-a condus pe drumul spre țara filisténilor, deși era aproape; căci Dumnezeu și-a zis: „Ca nu cumva poporului, văzând războiul, să-i pară rău și să se întoarcă în Egipt!”.
17 După ce Faraon a lăsat pe popor să plece, Dumnezeu nu l-a dus pe drumul care dă în țara filistenilor, măcar că era mai aproape, căci a zis Dumnezeu: „S-ar putea să-i pară rău poporului văzând războiul și să se întoarcă în Egipt.”
Și au refuzat să dea ascultare, nici nu și-au amintit de minunile tale pe care le-ai făcut printre ei; ci și-au înțepenit gâturile și în răzvrătirea lor au rânduit o căpetenie pentru a se întoarce la robia lor; dar tu ești un Dumnezeu gata să ierte, plin de har și milostiv, încet la mânie și de o mare bunătate, și nu i-ai părăsit.
Totuși dacă vor pune la inimă, în țara în care au fost duși captivi, și se pocăiesc și îți fac cerere în țara celor care i-au dus captivi, spunând: Am păcătuit, ne-am purtat pervers, am făcut stricăciune;
Și administratorii să mai vorbească poporului și să spună: Cine este bărbatul care este fricos și are inima slabă? Să plece și să se întoarcă acasă, ca nu cumva să slăbească și inima fraților săi, ca inima lui.
Numai să nu aibă mulți cai și să nu facă pe popor să se întoarcă în Egipt, pentru a-și înmulți caii, văzând că DOMNUL v-a spus: Să nu vă mai întoarceți pe acea cale.
Acum de aceea du-te, vestește în urechile poporului, spunând: Oricine este fricos și înspăimântat, să se întoarcă și să plece de la muntele Galaad. Și s-au întors din popor douăzeci și două de mii, și au rămas zece mii.
Și când Faraon s-a apropiat, copiii lui Israel și-au ridicat ochii și, iată, egiptenii mărșăluiau după ei; și au fost grozav de înspăimântați; și copiii lui Israel au strigat către DOMNUL.
Și DOMNUL te va întoarce în Egipt cu corăbii, pe calea despre care ți-am vorbit: Să nu o mai vezi; și acolo veți fi vânduți dușmanilor voștri ca robi și roabe și nimeni nu vă va cumpăra.