13 Arc am să-Mi fac din Iuda, iată, Iar Efraim Îmi e săgeată. Sioane, scol pe ai tăi fii, Căci la ai Greciei copii, În contră, am să-i pun să stea! Te fac precum e sabia Unui viteaz, biruitor!
13 Căci Mi-l încordez pe Iuda ca pe un arc, iar pe Efraim îl potrivesc ca pe o săgeată. Îi voi ridica pe fiii tăi, Sionule, împotriva fiilor tăi, Iavane, și te voi face ca sabia unui viteaz.
13 Mi-l încordez pe Iuda ca pe un arc, iar pe Efraim îl potrivesc ca pe o săgeată! Sion, îi voi ridica pe fiii tăi; și te asigur, teritoriu al Greciei, că aceștia vor veni împotriva fiilor tăi. Pe tine, Sion, te voi face ca sabia unui luptător remarcabil!
13 L-am încordat pentru mine pe Iúda, am umplut arcul cu Efraím. I-am făcut să se ridice pe fiii tăi, Sión, împotriva fiilor din Iaván și te-am pus ca sabia unui viteaz.
13 Căci Îmi încordez pe Iuda ca arc și iau pe Efraim ca săgeată și voi scula pe copiii tăi, Sioane, împotriva copiilor tăi, Grecio! Te voi face ca sabia unui viteaz!”
13 Căci mi‐am întins pe Iuda, am umplut arcul cu Efraim; și voi deștepta pe fiii tăi, Sioane, împotriva fiilor tăi, Grecio, și te voi face ca o sabie de viteaz.
Toți împărați-acești, apoi, Cu Mielul, vor purta război, Dar El are să reușească – În urmă – să îi biruiască, Pentru că-i Domnul domnilor Și Împăratul tuturor Celor cari sunt încoronați – Peste pământ – drept împărați. Toți cei pe care i-a chemat – Mielul – pe care i-a luat Drept credincioși și i-a ales A fi cu El – bine-nțeles Că și ei biruiesc apoi, Când se va da acel război.”
O gură, El Mi-a dăruit, Precum o sabie vădită Că este bine ascuțită. Cu umbra mâinii Lui, de-ndată, M-a învelit; ca o săgeată, Bine-ascuțită, M-a făcut Și-n tolba Lui, loc, am avut.
Domnul, iar eu am întrebat: „Ce vor să facă-aceștia, oare?” El mi-a răspuns: „Ei sunt cei care Vin ca să sperie – negreșit – Coarnele ce l-au risipit Pe Iuda, de n-a cutezat Nimeni să mai fi ridicat Capul. Fierarii vor tăia Coarnele-acestea – vei vedea – Căci ele-s ale tuturor Popoarele neamurilor, Cari împotrivă doar, au stat, Țării lui Iuda, ne-ncetat, Să-i risipească pe acei Cari sunt locuitori ai ei.”
Cu sabia care ieșea Din gura Celui ce ședea – Pe calul Său cel alb – călare, Au fost uciși toți ceilalți care, În oastea fiarei, s-au aflat, Iar păsările i-au mâncat.”
Din a Lui gură, se vedea Cum că o sabie ieșea, Pe Neamuri, ca să le lovească Și-n urmă, să le cârmuiască, Cu un toiag de fier. El are, Apoi, să calce, în picioare, Teascul cu vinul de furie – Teascul cu vinul de mânie – Al Celui care e, mereu, Atotputernic Dumnezeu.
Scrie-i la îngerul pe care Biserica-n Pergam, îl are: „Iată ce spune, pentru tine, Cel care-n stăpânire ține O sabie deosebită, O sabie ce-i ascuțită Pe două părți asemenea, Două tăișuri, având ea:
În mâna dreaptă, se vedea Că, șapte stele, El avea. Din gura Lui era ieșită O sabie, ce, ascuțită, Pe două părți, se dovedea, Două tăișuri având ea. Ca strălucirea soarelui, Părea să fie fața Lui.
Căci al lui Dumnezeu Cuvânt, Venit din ceruri, pe pământ, E viu mereu și lucrător Și este mult mai tăietor Decât acea sabie care, Pe două părți, tăișuri, are: Suflet de duh, desparte El, Și-ncheieturile – la fel – De măduvă, și-n urmă, poate, La judecată, de a scoate Simțirile-n inimi ascunse Și gândurile nepătrunse.
Pe cap, să vă mai puneți voi, Al mântuirii coif apoi, Și-n mâini, sabia Duhului Să fie arma orișicui – Căci ea este acel Cuvânt, Al Dumnezeului Cel Sfânt.
Proroci, pentru al vost’ popor, Dintre-ai voști’ fii am ridicat. Și Nazirei, apoi, v-am dat, Din rândul tineretului, Din mijlocul poporului. Nu e așa, copii pe care Neamul lui Israel îi are?” – Spusese Domnul… „Însă voi,
Cum au ajuns a fi priviți Fiii aleși și prețuiți, Care sunt ai Sionului! Cum sunt priviți, azi, fiii lui, Aceia care se vădeau Că precum aurul erau! Ca niște vase, azi, ei sânt – Vase făcute din pământ – Ca o lucrare, așadar, A mâinilor unui olar!