13 Când El chema, n-ați ascultat. De-aceea, zis-a Cel pe care, Drept Domn al ei, oștirea-L are: „Când M-au chemat, la rândul Meu, N-am vrut ca să-i ascult, nici Eu,
13 Când Eu i-am chemat, ei nu au ascultat. Astfel se va întâmpla că atunci când ei (Mă) vor chema, nici Eu nu îi voi asculta!” Acestea sunt cuvintele spuse de Iahve, Cel care este Dumnezeul Armatelor!
Chiar de au să se hotărască, Apoi, cu toții să postească, N-am să ascult rugile lor. Nu vreau mulțimea jertfelor, Nici darurile de mâncare Și nici acele jertfe care – Precum se știe – se socot A fi drept ardere de tot. Jertfele lor, nu le primesc, Pentru că vreau să-i nimicesc Cu ciuma și cu foametea Și să-i lovesc cu sabia.”
Când mâinile vă-ntindeți voi, Îmi întorc ochii, iar apoi, Chiar dacă Mă veți ruga mult, Eu n-am să vreau să vă ascult. N-am să v-ascult, oricât ați plânge, Căci pe-ale voastre mâini, e sânge!”
„De-aceea, Domnul a vorbit În acest fel: „Vă dau de știre Că am s-aduc nenorocire Peste popor și vor vedea, Scăpare, că nu vor avea. La Mine vor striga, speriați, Dar n-au să fie ascultați!
Apoi, la Domnul, au strigat, Dar El, nici un răspuns, n-a dat. Strigătul lor nu va pătrunde Până la El, căci Își ascunde Fața, în vremile acele, Din pricină că fapte rele – Neîncetat – au săvârșit.
Stăpânul, ușa, o să-nchidă Și n-are să o mai deschidă, Când voi, ce-afară ați rămas, Veți bate și, cu jalnic glas, Veți zice: „Doamne, Te rugăm, Deschide-ne, ca să intrăm!”
Îmi zise: „Fiu al omului, Bătrânilor lui Israel, Vorbește-le în acest fel: „Așa a zis Cel cari mereu, E Domn, precum și Dumnezeu: „Dar pentru ce oare-ați venit? Să Mă-ntrebați, voi ați dorit? Pe a Mea viață, Mă jur Eu” – A mai zis Domnul Dumnezeu – „Că nu am să Mă las, apoi, De a fi întrebat de voi”
Îmi zise: „Fiu al omului, Oamenii care au venit, Își poartă-n inimi – negreșit – Idolii lor. Ei dovedesc Cum că privirea-și pironesc Spre ceea ce-i face să cadă – Mereu – nelegiuirii, pradă! Și să Mă las Eu, de îndat’, De acești oameni, întrebat?
De ce, pe nimeni n-am găsit, Atuncea când Eu am venit? Și pentru ce, când am strigat, Nu Mi-a răspuns nimeni, de-ntat’? Prea scurtă Îmi e mâna oare – Acum – pentru răscumpărare? Putere, oare, nu găsesc, Spre a putea să izbăvesc? Iată, doar cu a Mea mustrare, Eu pot seca apa din mare; Din râuri, pot face pustie, Iar peștii lor, stricați, să fie, Din lipsa apei! Eu îmbrac
Dacă-și întoarce cineva Urechile, ca nu cumva S-audă ce se poruncește Prin lege, și se răzvrătește Nevrând legii a se supune, Scârbă-i chiar și-a lui rugăciune.
Acela care își înfundă Urechile, să nu pătrundă Glasul săracului la el, Să știe că-n același fel, Alții, cu el, se vor purta: Răspunsuri, nu va căpăta Când, încolțit de disperare, O să cerșească-ajutorare.
Nestingheriți și-au urmat firea Și-au mers după nelegiuirea Celor dintâi părinți ai lor, Cari s-au vădit un rău popor, Căci nicidecum n-au ascultat Ce le-am spus Eu, ci au umblat, Mereu, după alți dumnezei Care erau străini de ei. Casa lui Iuda și la fel Familia lui Israel Călcat-au legământul Meu, Pe care îl făcusem Eu Cu-ai lor părinți, când au trăit.”
Tu, însă, să nu îndrăznești, Pentru popor să mijlocești. Cereri și rugăciuni, astfel, Să nu-Mi faci Mie, pentru el. Necazu-n gheare îl va ține Și o să strige către Mine, Dar Eu, Fața, mi-o voi ascunde, Pentru că nu vreau a-i răspunde.
„Iuda jelește ne-ncetat. Câmpiile i s-au uscat. Cetățile-i sunt pustiite, Sunt întristate, necăjite, Iar din Ierusalim, spre zare, S-a înălțat un strigăt mare.”
De-aceea, voi lucra și Eu, Doar cu urgie. Ochiul Meu, Loc pentru milă, în el, n-are Și n-au să capete-ndurare. Degeaba vor striga, mereu, Pentru că n-am să-i ascult Eu.”