9 Căci iată că spre piatra care, În față, Iosua o are, Sunt șapte ochi care privesc. Eu Însumi chiar, am să cioplesc Ce trebuie săpat pe ea. Păcatul țării ăsteia, Nelegiuirile aflate În ea, vor fi înlăturate Doar într-o zi, căci negreșit, Domnul oștirii a vorbit.”
9 Iată piatra pe care am pus-o înaintea lui Iosua! Acea piatră are șapte ochi. Voi ciopli pe ea o inscripție, zice Domnul Oștirilor, și voi îndepărta nelegiuirea acestei țări într-o singură zi.
9 Aceasta este piatra pe care am pus-o înaintea lui Iosua! Ea are șapte ochi.” Iahve, Dumnezeul Armatelor, zice: „Voi ciopli pe ea o inscripție; și voi îndepărta vina acestei țări într-o singură zi.”
9 Iată piatra pe care am pus-o înaintea lui Iósue: pe o piatră sunt șapte ochi. Iată, eu gravez inscripția ei – oracolul Domnului Sabaót – și voi îndepărta nelegiuirea acestei țări într-o singură zi.
9 Căci iată că numai spre piatra aceasta pe care am pus-o înaintea lui Iosua sunt îndreptați șapte ochi; iată, Eu Însumi voi săpa ce trebuie săpat pe ea’, zice Domnul oștirilor, ‘și într-o singură zi voi înlătura nelegiuirea țării acesteia.
9 Căci, iată, piatra, pe care am pus‐o înaintea lui Iosua; pe o singură piatră sunt șapte ochi. Iată, eu îi voi săpa săpătura, zice Domnul oștirilor, și într‐o singură zi voi depărta fărădelegea acestei țări.
Cine-i cel cari disprețuiește Ziua care se dovedește A fi mai slabă, când știut Este că-i zi de început? Iată, cei șapte au să fie, Mereu, doar plini de bucurie, Privind la cumpăna pe care, Zorobabel, în mâini, o are. Cei șapte-s ochii Domnului. Pe-ntinderea pământului, Cutreieră neobosiți, Fiind mereu, neadormiți.”
Vremea aceea când se-arată”– Domnul a zis – „va fi cătată Nelegiuirea cea pe care Neamul lui Israel o are, Dar nu va fi găsită ea. Păcatul pe cari îl avea Iuda nu va mai fi aflat, Pentru că Eu voi fi iertat, Atuncea, astă rămășiță, Ce-i din a lui Israel viță.”
Apoi, la mijloc, am văzut, În locul care s-a făcut – Chiar între jilțul Celui Sfânt, Între făpturile ce sânt Vii, împrejuru-i așezate, Și care, patru, sunt de toate, Și între cei bătrâni – un Miel. Înjunghiat, îmi părea El. Pe capul Său, puteam vedea, Precum că șapte coarne-avea Și șapte ochi. Aceștia sânt, Duhuri, trimise pe pământ, Pentru a-i da ocol, mereu, Căci ei sunt, ai lui Dumnezeu.
De-aceea, Domnul a venit Și-n felu-acesta, a vorbit: „În vremea care o să vie, O piatră, pun, ca temelie, Eu, în Sion – piatră-ncercată, O piatră scumpă, nestemată. Piatra aceasta este dusă Și-n capul unghiului e pusă. De-asemenea, ea o să fie O întărită temelie. Cel ce se sprijină pe ea, Nu va fugi, nu va cădea.
Precum e, în Scriptură, spus: „Iată că, în Sion, am pus O piatră, pentru poticneală Și care – fără îndoială – Este și-o piatră de cădere: Iar cine crede-n El, nu piere Căci dacă crede, orișicine Nu va rămâne de rușine.”
Pe frate sau de-asemenea Pe-al lui aproape, nimenea Nu are să îl mai învețe Ori să-l îndemne cu povețe Spunându-i seamănului Său: „Hai să-L cunoști pe Domnul tău!” Mă va cunoaște fiecare, De la cel mic, la cel mai mare, Căci dau iertare tuturor Și uit nelegiuirea lor.”
Cari nu putea avea nevoi, Ca și ceilalți preoți apoi – Adică nu are de dat Jertfe, pentru al Său păcat, Și nici pentru acele care, Norodul Său, acum, le are – Căci lucru-acesta l-a făcut O dată doar, la început, Când chiar pe Sine, El S-a dat, Drept jertfă, pentru-al nost’ păcat.
Dar totuși, temelia tare, Pe care Dumnezeu o are, Nezguduită se arată, Purtând astă pecete dreaptă: „Domnu-i cunoaște pe ai Lui”, Și-apoi, „Numele Domnului, Dacă-I, de cineva, rostit, Omul acela, negreșit, Departe, trebuie să știe, De făr’delegi, ca să se ție!”
De-aceea, zic – dragii mei frați – Ca voi, cu toți, să v-arătați Drept o epistolă, pe care, Domnul Iisus Hristos o are, Scrisă de noi, fără-ndoială – Cei ce-L slujim – fără cerneală, Ci doar prin Duhul dat, mereu, De către viul Dumnezeu, Și nu pe table, ce-s vădite A fi din pietre-alcătuite, Ci scrise sunt, pe table, care Inimi de carne-s, fiecare.
Nu pentru hrana pieritoare Lucrați, ci pentru-acea mâncare Ce, pe vecie, va rămâne Și-n viață veșnică vă ține. De Fiul omului vi-e dată, Acea hrană, căci al Său Tată – Deci Dumnezeu – cu-adevărat, Cu-a Sa putere, L-a-nsemnat.”
În acea zi, casei pe care David în stăpânire-o are, Și celor care se vădesc Că în Ierusalim trăiesc Li se deschide un izvor. Acel izvor al tuturor, Pentru păcat are să fie, Dar și pentru necurăție.
Îngerul, însă, a vorbit Și-aste cuvinte le-a rostit: „Luați-i straiele murdare Pe cari le poartă!”, după care, S-a-ntors spre Iosua, de-ndată, Și i-a vorbit în ăst fel: „Iată, Nelegiuirile aflate, În tine, sunt îndepărtate Și te îmbrac cu straie care Se dovedesc de sărbătoare!”
Iată că El, necontenit, Și-aruncă ochii spre pământ Spre-ai sprijini pe cei cari sânt – Cu toată inima – ai Lui. Nu e pe placul Domnului, Ce ai făcut. De-aceea-ți sun Că ai lucrat ca un nebun. Astfel, de-acuma, vei vedea Cum că războaie vei avea.”
„O tablă – de aur curat – Să faci. Pe ea, va fi săpat Întocmai precum se sculptează Când pe peceți se încrustează. Aste cuvinte să le pui, Pe ea: „Sfințenie Domnului”.
Deci, fi-vor aste pietricele, Douăsprezece-n număr. Ele Semnifică, în acest fel, Pe toți fiii lui Israel, Având să poarte, fiecare, Pe ea un nume – cel pe care ‘Nainte-aceștia l-au purtat Și după care s-au chemat Toți cei care au fost să vie, Pe lume, într-o seminție.
Pe pietre deci, să scrieți voi, Pe toți fiii lui Israel. Onixul să-l săpați la fel Precum în piatră se sculptează – Cum pe peceți se încrustează – Iar pietrele astfel lucrate, În aur fi-vor ferecate.