2 L-am întrebat pe omu-acel, „Unde te duci?” și-atuncea el Răspunse: „La Ierusalim, Să îl măsor, căci vrem să știm Care este a lui lățime Și-asemenea a lui lungime.”
2 I-am spus îngerului care vorbea cu mine: „Ce sunt acestea?”, iar el mi-a zis: „Acestea sunt coarnele care i-au împrăștiat pe Iúda, pe Israél și Ierusalímul”.
Apoi, cetății să îi fie Dată, în urmă, o moșie. Iată dar, în ce fel arată Moșia care va fi dată: De douăzeci și cinci de mi De coți lungime, și cinci mii De coți să fie ea, de lată. Moșia fi-va așezată Chiar lângă partea sfântă-n care Locașul cel sfânt, loc, își are. Moșia fi-va, în ăst fel, Pentru tot neamul Israel.
Frânghia pentru măsurat, În față-i se va fi aflat, Mergând apoi, de bună seamă, Spre dealul cari Gareb se cheamă. De-acolo, o să ocolească Și la Goat o să se-oprească.
„O trestie mi s-a adus – Ca o prăjină – și mi-au spus: „Te scoală, ia prăjina dată, Și du-te de măsoară-ndată, Clădirea Templului pe care, Al nostru Dumnezeu îl are, Altarul și norodu-acel, Care, mereu, se-nchină-n el.
În locu-acela am văzut Un om ce-n poartă a șezut, Cari, o prăjină, a luat Și-o sfoară, pentru măsurat. Sfoara pe care o avea, A fi din in, se dovedea, Iar omul, la înfățișare, Asemenea aramei, pare.
Tocmai de-aceea, înapoi, Către Ierusalim apoi, Am să Mă-ntorc în mila-Mi mare, Ca să revărs a Mea-ndurare. În el, din nou se va vedea Că se înalță Casa Mea Și va fi iarăși colindat, Cu frânghia de măsurat.”