Biblia Todo Logo
Bib sou entènèt

- Piblisite -




Zaharia 2:10 - Biblia în versuri 2014

10 Fiica Sionului să vie, Să chiuie de bucurie, Căci în al ei mijloc voiesc – De-acuma – Eu să locuiesc!”

Gade chapit la Kopi


Plis vèsyon

Noua Traducere Românească

10 Strigă de bucurie și veselește-te, fiică a Sionului, căci iată că Eu vin și voi locui în mijlocul tău, zice Domnul.

Gade chapit la Kopi

Biblia în Versiune Actualizată 2018

10 Iahve zice: „Fiica Sionului, strigă de bucurie și veselește-te; pentru că Eu vin și voi locui în mijlocul tău!

Gade chapit la Kopi

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

10 Vai, vai! Fugiți din țara de nord – oracolul Domnului – căci în cele patru vânturi ale cerului v-am împrăștiat – oracolul Domnului.

Gade chapit la Kopi

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

10 Strigă de veselie și bucură-te, fiica Sionului! Căci, iată, Eu vin și voi locui în mijlocul tău”, zice Domnul.

Gade chapit la Kopi

Traducere Literală Cornilescu 1931

10 Cântă și bucură‐te, fiică a Sionului, căci iată, eu vin și voi locui în mijlocul tău, zice Domnul.

Gade chapit la Kopi




Zaharia 2:10
41 Referans Kwoze  

Că toți trebuie învățați De a păzi ce-am poruncit, Și de-a-mplini ce-i de-mplinit. Să nu vă temeți în nevoi! În toate zilele-s cu voi: Acum, în anii care vin, Și până la sfârșit. Amin.”


Domnul a zis, a doua oară: „Către Sion Mă întorc iară, Căci în Ierusalim, voiesc – De-acuma – ca să locuiesc. Ierusalimul – veți vedea – Un nume nou, că va avea: „Cetatea credincioasă” – iată – I se va spune. Totodată, Muntele Celuia pe care, Drept Domn al ei, oștirea-L are, „Muntele sfânt”, va fi chemat.”


Acest Cuvânt S-a întrupat Și-n har și adevăr a stat, Aici – la noi – de-a locuit, Iar noi, cu toții, am privit Slava și măreția Lui – Slavă, asemeni Tatălui, Cari, doar pe El, L-a zămislit.


Saltă acum! Te veselește Tu, fiică a Sionului! Fiica Ierusalimului Saltă și tu, de veselie, Și strigă-acum, cu bucurie! Iată-L pe Împărat că vine Și se apropie de tine! Iată-L, El e neprihănit! Vine biruitor, smerit! El se apropie de tine! Călare, pe măgar, El vine! Pe mânzul măgăriței, iată, Venind spre tine, se arată!


Căci al tău Domn și Dumnezeu, În al tău mijloc e, mereu, Asemeni unui viteaz care Îți poate da ajutorare. El se va bucura de tine, Iar a Lui dragoste-L va ține Vesel numai și-nflăcărat Doar pentru tine, ne-ncetat.


Deci astfel, locuința Mea, În al lor mijloc, o să stea. Eu voi fi Dumnezeul lor, Iar ei vor fi al Meu popor.


Mereu, voi fi, în al vost’ rând, Căci sunt al vostru Dumnezeu, Iar voi veți fi poporul Meu.


Atunci, din jilțul de domnie, Un glas s-a auzit să vie Și-n felu-acesta a vorbit: „Iată, acuma a venit Cortul lui Dumnezeu, în care Sunt oamenii! Dumnezeu are Ca, între ei, să locuiască Și astfel, o să se vădească Precum că-i Dumnezeul lor, Iar ei vor fi al Său popor.


Lui Iuda, drept răspuns, i-a spus: „Cineva, dacă Mă iubește, Cuvintele, Mi le păzește Și astfel, el va fi iubit, De al Meu Tată. Negreșit, Atunci, la el, vom merge Noi, Să locuim cu el apoi.


Strigăte mari de bucurie Și chiote de veselie. Au să răsune-n orice casă Cântec de mire și mireasă, Precum și glasul celor care Îndeamnă: „Dați laudă mare, Celui ce-i Domn al oștilor, Căci este bun și iertător, Iar îndurarea Domnului Ține în veacul veacului!” Are să se audă, iară, Și glasul celor cari, în țară, Jertfe aduc de mulțumire; O să răsune peste fire, Iarăși, glasul poporului Ce-aduce jertfe Domnului În Templul Său cel minunat Ce-i în Ierusalim aflat. Căci voi aduce înapoi Pe cei ce sunt prinși de război, Pentru că vreau să-i așez iară, Precum erau, în a lor țară. Așa va fi, căci – negreșit – Domnul e Cel care-a vorbit.”


Din mijlocul poporului, Către înaltul cerului, Doar strigăte de veselie, Cu mulțumiri și bucurie, Au să răzbată ne-ncetat. Eu îi voi înmulți de-ndat’, Căci mila Mea o să vegheze Mereu, să nu se-mpuțineze. Nimeni n-o să-i disprețuiască Pentru că cinste-au să primească.


Atunci când aste lucruri, toate, Le veți vedea că-s întâmplate, În inimă o să simțiți Că bucurie-o să primiți, Iar oasele voastre vor prinde Putere, după cum se-ntinde Și crește iarba câmpului, Peste întinderile lui.” Domnul, față de-ai săi robi, are Să Își arate brațul tare, Însă vrăjmașii au să știe Ce va-nsemna a Lui urgie.


Se vor întoarce, înapoi, Răscumpărații Domnului, În inima Sionului. Ei vor cânta – cu prisosință – Numai cântări de biruință, Căci o cunună minunată, Pe cap, le va fi așezată, Țesută dintr-o bucurie Cari veșnică are să fie. O să-i apuce veselia Și-i va cuprinde bucuria, Pentru că geamătul lor piere Și va fugi orice durere.


Tu, ceea care te vădești Că în Sion te-adăpostești, Strigă – cu multă bucurie – Și plină fii, de veselie Căci mare e în tine – iată – Acela care Se arată Precum că e Sfântul pe care Poporul Israel Îl are.”


„Scrie-i, la îngerul pe care, Biserica-n Efes îl are: „Iată ce zice, pentru tine, Cel care, șapte stele, ține În dreapta Lui, umblând cu ele, Necontenit, printre acele Sfetnice-n juru-I așezate – Care, din aur, sunt lucrate – Și șapte sunt: „Eu am văzut


În Domnul, să vă bucurați! Iată că, iarăși, vă zic eu, Ca să vă bucurați, mereu!


„Iată dar că trimite-voi Pe al Meu sol care, apoi, Calea are să-Mi pregătească. Deodată are să sosească Domnul, Cel așteptat de voi, Intrând în Templul Său apoi. El este Solul Meu Cel Sfânt, E Solul Cel de legământ, Pe care voi Îl căutați Și Îl doriți și-L așteptați. Iată-L, vine biruitor!” – Zice Domnul oștirilor.


În valea-n acest fel formată În munții Mei, veți fugi voi, Căci până la Ațel, apoi, Are să se întindă ea. Ca-n vremile lui Ozia – Cel ce în Iuda a domnit, Când de cutremur ați fugit – La fel și-atunci fugi-veți voi. Se vor sfârși toate și-apoi, Are să vină Domnul meu, Cel care-mi este Dumnezeu. Atunci când are să sosească, Toți sfinții au să-L însoțească!


Ei vor veni, cu bucurie Și chiote de veselie, Pe muntele Sionului. Vor alerga pe culmea lui, La bunătățile pe care Domnul le dă, la fiecare: La grâu, la untdelemn, la oi, La mustul dulce și la boi. Ale lor suflete se-arată Ca și grădina cea udată. Nimic nu o să le lipsească Și astfel n-au să mai tânjească.


În al Meu Domn, Mă bucur Eu Și vesel sunt, în Dumnezeu, Căci Mi-a dat haina mântuirii, Mi-a dat mantaua izbăvirii. Cu o cunună-mpărătească, El a voit să Mă gătească, Precum este un mire-n casă, Sau precum este o mireasă Care de nuntă-i pregătită, Cu ale ei scule gătită.


„Stearpo, tu poți fi fericită, Căci tu, să naști, nu ești silită! Fii plină dar, de veselie Și chiuie de bucurie, Căci n-ai durerile pe care Doar ceasul nașterii le are! Mai mulți fii are cea lăsată De soț, decât cea măritată. Așa va fi, căci – negreșit – Domnul e Cel care-a vorbit.”


Pe Domnul să Îl lăudați Și-un cântec nou să Îi cântați Voi cari, pe mări, hălăduiți Și cei ce-n mare locuiți! Ostroavelor, cântați și voi, Cu-ai voști’ locuitori apoi!”


Suit-ai pe-nălțimi apoi, Unde-ai luat prinși de război; Și oameni ai luat în dar. Cei răzvrătiți veni-vor iar, Ca lângă Domnul Dumnezeu Să locuiască, tot mereu.


Atunci am zis: „Iată, sosesc! – În sulul cărții se găsesc Cuvinte scrise despre mine –


Cei izbăviți de Domnu-apoi, Se vor întoarce înapoi Și spre Sion au să apuce. Cu bucurie se vor duce Și vor cânta – cu stăruință – Doar cântece de biruință. Cununa lor are să fie O nesfârșită bucurie. În veselie îmbrăcați Și-n bucurie-nfășurați, Vor fi, de gemete, scutiți Și de durere părăsiți, Căci vor fugi relele-acele Și vor scăpa, pe veci, de ele!


În mijlocul lui Israel, Eu am să locuiesc. Astfel Poporului, am să-i fiu Eu, Atuncea, Domn și Dumnezeu.


Iată cuvântul Domnului Pe care-l spune-n contra lui: „Fiica Sionului, vezi bine, Dispreț are față de tine. Fata Ierusalimului, În urma împăratului, Mișcă din cap și râde doar.


În jurul ei, cetatea are Un loc anume, un loc care Ajunge-vei să îl socoți La optsprezece mii de coți. Cetatea o să dobândească Un nume și-o să se numească, „Domnul e-aicea!” Negreșit, Acesta-i numele primit, Nume ce îl va căpăta Și din acea zi-l va purta.”


Tocmai de-aceea, înapoi, Către Ierusalim apoi, Am să Mă-ntorc în mila-Mi mare, Ca să revărs a Mea-ndurare. În el, din nou se va vedea Că se înalță Casa Mea Și va fi iarăși colindat, Cu frânghia de măsurat.”


„Eu Însumi fi-voi în ăst loc” – Domnul a zis – „și-un zid de foc, În jurul zidurilor lui – Ale Ierusalimului – Eu am să fiu, căci slava Mea În al lui mijloc va ședea!”


„Neamuri, atunci, au să voiască, De Domnul să se alipească Și-n felu-acesta, tot mereu, Ele vor fi popor al Meu. În al tău mijloc – vei vedea – Necontenit că voi ședea Și-atuncea ai să știi prea bine Căci Cel ce m-a trimis la tine Este chiar Domnul oștilor.


Împrăștiat, fără-ncetare, Ai să fii tu, printre popoare, Din capătul pământului, La celălalt capăt al lui. Șezând cu oamenii acei, Ai să slujești alți dumnezei – Pe care nu i-ai cunoscut Și-ai tăi părinți nu i-au știut.


Grabnic, din Babilon, ieșiți! Iute, de la Haldei, fugiți! Apoi, din trâmbițe sunați Și tuturor de veste dați, Pe fața-ntregului pământ. Spuneți la toți: „Domnul Cel Sfânt, De al său rob, S-a îndurat! Pe Iacov, l-a răscumpărat!


„Haideți! Din Babilon, plecați! Nu vă atingeți, nu luați Nimic ce este necurat! Ieșiți afară, de îndat’! Ieșiți dar, și vă curățați Voi toți acei care purtați Vasele Domnului! Ieșiți,


Swiv nou:

Piblisite


Piblisite