Slujbașii săi, când l-au văzut Că e rănit și a căzut, Din carul său l-au ridica Și în alt car l-au așezat. Din luptă ei l-au scos afară Și spre Ierusalim plecară. Acolo însă, a murit, Fiind și el adăugit La neamul său. Poporul lui A plâns moartea-mpăratului. Ierusalimul tot – la fel – A plâns atuncea, după el.
Când era-n Iuda Iosia, Neco peste Egipt domnea Ca Faraon. El a purtat Război, la râul Eufrat, Cu împăratul cel pe care Asiria în frunte-l are. Iosia-ngrabă a pornit Și la Meghido a ieșit În calea Faraonului. Când l-a văzut în fața lui, Neco pe el a tăbărât Cu oastea și l-a omorât.
Atunci doar, se va arăta Semnul – care-l veți aștepta – Semnul Fiului omului. Popoarele pământului, În acea zi, au să bocească, Iar lumea are să-L zărească Venind, pe Fiul omului, Plutind pe norii cerului, Încununat de slava-I mare Și de puterea ce o are.
Iată că în curând, El vine Și, pe aripi de vânt, se ține; Oricare ochi Îl va vedea. Va fi văzut – de-asemenea – Și de acei cari L-au străpuns. Atuncea, când va fi ajuns, Toată sămânța omenească Are să-nceapă să bocească. În timpurile care vin, Așa se va-ntâmpla – Amin – Când se-mplinește-acest cuvânt.
În urmă, duhurile-acele, Cari s-au vădit că-s duhuri rele, În locul care se numește Armaghedon – pe evreiește – I-au strâns pe marii împărați Care, pe lume, sunt aflați.
Țara are să se jelească Și au să se deosebească Familiile-n jalea lor. Familiile caselor Lui David, iată – negreșit – Se vor jeli deosebit. Altul va fi, în jalea lor – Atunci – glasul femeilor. Familia casei pe care Natan în stăpânire-o are Se va jeli deosebit. Femeile ei – negreșit – Altfel se vor jeli și ele, În zilele acelea grele.
Dar Iosia nu a voit S-asculte ceea ce-a rostit Neco – deși cuvântul lui, Venea din partea Domnului – Ci grabnic el s-a ridicat Și hainele și le-a schimbat Dorind să plece mai apoi, Contra lui Neco, cu război. Astfel, cu oastea, a pornit Și la Meghido a ieșit În calea împăratului.