8 „Iată că Eu am auzit Ocările ce le-a rostit Moabul. Am mai ascultat Batjocuri ce le-au aruncat Ai lui Amon feciori, mereu, Când defăimau poporul Meu Și când, plini de trufie mare, Treceau peste-ale lui hotare.
8 Am auzit calomniile și ironiile urmașilor lui Amon îndreptate împotriva poporului Meu pentru a-l defăima în timp ce îi amenințau granițele plini de aroganță!
Domnul din ceruri a venit Și-n felu-acesta a vorbit: „Sunt trei nelegiuiri pe care Sămânța lui Amon le are. Ba, patru sunt și pentru ele Nu Îmi schimb planurile Mele. Iată că nu au fost cruțate Femeile însărcinate, Ci pântecul le-au spintecat, Celor pe care le-au aflat În Galaad, căci au voit Ca să își mute – negreșit – Hotarele ce le-au avut, Sporind astfel al lor ținut.
Despre copiii cei pe care Poporul lui Amon îi are, Domnul vorbit-a în ăst fel: „Feciori, nu are Israel? Și oare, toți acești feciori Nu sunt ai lui moștenitori? Atunci, Malcom cum izbutește, Ținutul Gad de-l stăpânește? Și cum de e al său popor, Al Gadului locuitor?”
Așa a zis Cel cari, mereu, E Domn, precum și Dumnezeu: „Pentru că cei ce se vădeau Cum că ai voști’ dușmanii erau Au zis: „Ha! Ha! Am dobândit Aste-nălțimi! Le-am moștenit! Aste-nălțimi veșnice, iată, Drept ale noastre se arată!”,
Domnul, la Iosua, S-a dus Și-n felu-acesta, El i-a spus: „Iată că azi v-am ridicat Ocara ce v-a apăsat Când din Egipt voi ați ieșit.” Atunci ei, locul, l-au numit, „Ghilgal”, care, în tălmăcire, Este tradus prin „Prăvălire”, Și până astăzi și-a păstrat Locul acel, numele dat.
Aceasta e o prorocie, Pentru un timp ce va să vie Peste Moab, căci se arată Că împotrivă-i e-ndreptată. În noaptea-n care-i pustiit, E Ar-Moabul nimicit! Tot ceea ce se prevestește, În noaptea ‘ceea se-mplinește. În noaptea care-i pustiit, E Chir-Moabul nimicit!
„Ascultați dar, cuvântul Lui, Căci El vorbește despre cei Ce se vădesc vecini ai mei Și au atins locul pe care, Israel moștenire-l are: „Am să îi smulg din a lor țară. Casa lui Iuda, o smulg iară.
„Tu, fiu al omului, vorbește Și-n felu-acesta prorocește: „Așa a zis Cel cari mereu, E Domn, precum și Dumnezeu, Despre copiii cei pe care, Amon, urmași, în lume-i are, Precum și despre-a lor ocară: „Scoasă e sabia, afară Și de măcel e pregătită. De nimicire-i lustruită. E pregătită să lovească Și trebuie să strălucească!
Domnul din ceruri a venit, Și-n felu-acesta a vorbit: „Sunt trei nelegiuiri pe care Țara Moabului le are. Ba, patru sunt și pentru ele Nu Îmi schimb planurile Mele. Oasele celui care-a stat Peste Edom ca împărat, Le-a ars – după cum am văzut – Și-n var ele s-au prefăcut.
Aceasta se va fi-ntâmplat, Pentru că ei s-au arătat Semeți și l-au batjocorit Pe-al Meu popor, necontenit, Disprețuind acel popor Al Domnului oștirilor.
Iată cuvântul Domnului Ce a fost spus Moabului: „Domnul oștirilor – Acel Ce-i Dumnezeu în Israel – Așa a zis: „Vai Nebo! Vai! Căci iată, cruntă soartă ai! Tot Nebo este pustiit. E de rușine-acoperit, În lung și-n lat, ținutul lui – Al Chiriataimului – Pentru că el este luat. Cetatea lui s-a dărâmat. Cetatea lui a fost zdrobită Și de rușine-acoperită!
Tu însă ști-vei – negreșit – Că Eu, Domnul, am auzit Batjocura ce ai rostit-o Pe care tu ai azvârlit-o, Spre marii munți din Israel, Când ai vorbit, în acest fel: „Sunt pustiiți, lăsați să cadă În ale noastre mâini, drept pradă!”