Biblia Todo Logo
Bib sou entènèt

- Piblisite -




Țefania 1:14 - Biblia în versuri 2014

14 Iată că vine peste fire A Domnului zi! De-mplinire, Aproape-i ziua Lui, căci are Ca să sosească-n grabă mare! Amarnică e ziua Lui Și-atunci plânsul viteazului O să se-audă, cu amar, Dintr-un hotar, în alt hotar.

Gade chapit la Kopi


Plis vèsyon

Noua Traducere Românească

14 Ziua cea mare a Domnului este aproape, este aproape și se grăbește să vină. Vuietul zilei Domnului este amarnic; la fel este și urletul celui viteaz acolo.

Gade chapit la Kopi

Biblia în Versiune Actualizată 2018

14 Acea mare zi a lui Iahve este aproape. Da, este aproape și vine în mare viteză. Zgomotul zilei lui Iahve este amar. Când va veni ea, luptătorii remarcabili vor striga cu amărăciune.

Gade chapit la Kopi

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

14 Se apropie ziua Domnului, cea mare, se apropie și [vine] foarte repede. Este glasul zilei Domnului, iar cel viteaz strigă cu amar.

Gade chapit la Kopi

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

14 Ziua cea mare a Domnului este aproape, este aproape și vine în grabă mare! Da, este aproape ziua cea amarnică a Domnului, și viteazul țipă cu amar.

Gade chapit la Kopi

Traducere Literală Cornilescu 1931

14 Ziua cea mare a Domnului este aproape, și se grăbește foarte mult, adică glasul zilei Domnului, viteazul strigă acolo cu amar.

Gade chapit la Kopi




Țefania 1:14
31 Referans Kwoze  

‘Nainte însă ca să vie A Domnului zi, pe Ilie, Am să-l trimit în acel loc, Pentru că el Îmi e proroc. Deci până încă nu se-arată Ziua aceea-nfricoșată, La voi va trebui să vie Cel care e chemat Ilie.


Sosește ziua fioroasă. Este o zi întunecoasă. E ziua Domnului, lăsată Spre a fi neamurilor dată.


„Tăcere-n fața Domnului! Căci e aproape ziua Lui, În care jertfe-a pregătit Și-ospețele Și le-a sfințit.


Tunet, e glasul Domnului, Mergând în fața oștii Lui. Tabăra Lui e foarte mare. De-asemenea e foarte tare Acela care se vădește, Cuvântul, că îl împlinește. A Domnului zi se arată Mare a fi și-nfricoșată. Dar cine poate fi în stare Să suferă acea zi, oare?


Să se pogoare, pe pământ, Purtat pe-aripile de vânt, De-un strigăt, fi-va însoțit, De-un glas de-arhanghel, negreșit, De trâmbița lui Dumnezeu Și, din al morților somn greu, Îi va trezi, neîndoios, Pe cei cari, morți, sunt, în Hristos.


Iată că vremea se-mplinește, Iar acea zi, acum, sosește! Să nu se supere cel care Aduce marfă, spre vânzare! Să nu se bucure nici cel Cari cumpăra-va de le el! Căci izbucnește-acum mânia Și se va revărsa urgia, Peste a lor mulțime mare.


Toți cei viteji strigă afar’, Iar solii păcii plâng amar.


Hesbonul țipă, chinuit, De Eleale însoțit, Iar strigătele se-mpreună Și până la Iahaț răsună. Chiar și războinicii pe care Țara Moabului îi are, Cuprinși de groază, se bocesc, Căci spaimele îi încolțesc.


Să nu vă plângeți – eu aș vrea – Unu-mpotriva altuia, Pentru ca nu cumva apoi, S-ajungeți judecați și voi, Căci marele Judecător E chiar la ușă, fraților.


Soare nu va mai fi, deloc – În beznă, el se va preface, Iar luna, sânge, se va face. Toate acestea au să fie, Mai înainte ca să vie Măreața zi, strălucitoare,


„O, vai ce zi!” Da, e zi mare, Căci se vădește ziua care E-a Domnului și, peste fire, Vine ca și o pustiire, De la Cel care e, mereu, Atotputernic Dumnezeu.


Ei, lacomi, se vor arăta Și ne-ncetat, vor căuta, Prin cuvântări înșelătoare, Să dobândească fiecare, O plată bună mai apoi, Pe cari, s-o scoată, de la voi. Osânda, însă, îi urmează – Pierzarea lor nu dormitează.


„Ce vezi tu, Amos?”– m-a-ntrebat Domnul; eu am răspuns, de-ndat’: „Un coș în cari, poamele toate, Îmi pare precum că sunt coapte.” Domnul, atuncea, mi-a vorbit: „Iată, sfârșitul a venit, Pentru poporul Israel, Căci nu-l mai pot ierta, defel!


Soarele-n beznă se preface, Iar luna, sânge, se va face. Acestea toate au să fie Mai înainte ca să vie Ziua cea mare-nfricoșată Care-i „a Domnului” chemată.


„În ziua ‘ceea”– Domnul zice – „Mare prăpăd are să pice Pe culmile dealurilor. Atunci, la poarta peștilor, Au să se-audă țipete De jale doar, și urlete În mahalalele aflate În altă parte din cetate.


Iată că Domnul Se găsește Chiar în Sion și El răcnește Din locu-n care-i așezat Și e-n Ierusalim aflat. La tunetul glasului Lui, Înalturile cerului, Precum și-acest întreg pământ, De un cutremur prinse sânt.


„Trâmbițe-n mâini, voi să luați! Din ele, în Sion, sunați! Sunați pe al Meu munte sfânt, Să tremure toți cei cari sânt În țară! Vine ziua Lui! E-aproape ziua Domnului!


„Ascultați vorba Domnului, Pe care v-am adus-o eu! Așa vorbește Dumnezeu: „Voi face să-nceteze-n țară Cuvântu-acesta de ocară Și de batjocură, de-ndat’. Nu va mai fi-ntrebuințat – De nimenea, în Israel, Nicicând apoi – cuvântu-acel.” De-aceea, spune-le: „Curând, Are să vină vremea când, Vedeniile prorocite, Cu toate fi-vor împlinite!”


Nici Cheriotul n-a scăpat Pentru că și el e luat. Cetățile cele-ntărite Fost-au, cu toate, cucerite, Iar inima străjerilor Din al Moabului popor Este ca a unei femei În ceasul chinurilor ei, Când prinsă-i de dureri pe care Doar vremea facerii le are.


Vai! Ziua ‘ceea este mare. Cu altă zi, seamăn, mai are? Lovit e Iacov, în obraz, De vremea ‘ceea de necaz. Dar Iacov fi-va izbăvit, Din vremea ‘ceea, negreșit.


Se-aude strigăt de păstor Precum și geamătul celor Cari turma o povățuiesc, Pentru că ochii lor zăresc Cum Dumnezeu le pustiește Pășunea și le nimicește


Un glas, tare, s-a auzit, Cari din cetate a ieșit Și din lăuntrul Templului. El este glasul Domnului Cel care, încurând, Se-arată, Vrăjmașilor, să le dea plată!”


Și cari, cu glasu-I, zguduiește Pământu-ntreg și-orice ființă. El face o făgăduință, Spunând că „Fi-va clătinat – Cer și pământ – încă odat’ De către Mine”. Astfel – iată –


Blândețea voastră, ne-ntrecută, De toți să fie cunoscută. Aproape e al nostru Domn Și nu vreau să vă prindă-n somn.


Cu-a lui privire în pământ, El va vedea precum că sânt Necazuri doar, în jurul său, Grele nevoi, neguri și rău. Poporul fi-va părăsit, Fiind – în beznă – izgonit.


Fugarii care reușesc Să scape, se adăpostesc Pe munți. Cu niște porumbei Ai văilor, seamănă ei, Căci vaiete și tânguire, Scot pentru-a lor nelegiuire.


În valea judecăților, Grămezi vin neamurile-acele, Căci e aproape – pentru ele – Ziua anume pregătită, Care-i de Domnul rânduită. Ea, în a judecății vale, Să vină, tocmai e pe cale.


Ce văd? Cu toții sunt speriați: Dau înapoi, înspăimântați. Iată, vitejii cei temuți Se-mprăștie acum, bătuți. Fug disperați, iar înapoi, Nimeni nu mai privește-apoi. O groază mare a venit Și peste tot s-a răspândit.


Swiv nou:

Piblisite


Piblisite