Biblia Todo Logo
Bib sou entènèt

- Piblisite -




Psalmi 90:10 - Biblia în versuri 2014

10 Ani șaptezeci, pe-a lumii față, Numără biata noastră viață. Cei tari, care sunt printre noi, Optzeci de ani ating apoi. Lucrul cu care se mândrește Omul, atât cât viețuiește, E numai trudă și durere, Căci anii trec și-apoi el piere.

Gade chapit la Kopi


Plis vèsyon

Noua Traducere Românească

10 Zilele anilor noștri ajung la șaptezeci, iar dacă avem putere – chiar până la optzeci. Cei mai mulți dintre ei sunt numai necaz și muncă grea, căci trec repede, iar noi zburăm.

Gade chapit la Kopi

Biblia în Versiune Actualizată 2018

10 În general, oamenii trăiesc șaptezeci de ani; iar cei care rezită mai mult, ajung chiar până la vârsta de optzeci de ani. Dar cei mai mulți dintre acești ani sunt trăiți doar în necaz și în chin. Ei trec repede; și noi zburăm…

Gade chapit la Kopi

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

10 [Numărul] zilelor anilor noștri ajunge la șaptezeci, iar pentru cei în putere, la optzeci, însă, în cea mai mare parte, nu sunt decât trudă și chin, pentru că trec repede și noi ne ducem.

Gade chapit la Kopi

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

10 Anii vieții noastre se ridică la șaptezeci de ani, iar, pentru cei mai tari, la optzeci de ani; și lucrul cu care se mândrește omul în timpul lor nu este decât trudă și durere, căci trec iute, și noi zburăm.

Gade chapit la Kopi

Traducere Literală Cornilescu 1931

10 Zilele anilor noștri sunt șaptezeci de ani, sau la cei în putere optzeci de ani; totuși mândria lor este muncă și durere; căci se duc iute și noi zburăm.

Gade chapit la Kopi




Psalmi 90:10
17 Referans Kwoze  

În felu-acesta voi vorbiți, Dar ce va fi mâine, nu știți! Căci ce e viața voastră-apoi? Un abur numai, sunteți voi, Ce doar puțin s-a arătat Și-apoi, a și pierit, îndat’!


Iată că El Și-a amintit Că ei doar carne s-au vădit, Fiind la fel ca o suflare De vânt, care e trecătoare.


Iată că am îmbătrânit. Optzeci de ani am împlinit. Ce crezi că-aș face pentru tine? Mai știu eu ce e rău sau bine? Ce gust ar mai putea avea Mâncarea, băutura mea? Mai pot ca să ascult eu, oare – Acuma – plin de încântare, Cântecul cântăreților, Sau glasul cântărețelor? De ce să vin la tine-n țară? Să-ți fiu, mereu, doar o povară?


Iacov răspunse: „Pe-a mea cale, De când mă aflu pe pământ, Ai mei ani, pân’ acuma, sânt Osută treizeci. Ale mele Zile, puține-au fost și rele, În comparație cu cei, Care au fost părinții mei.”


O sută douăzeci doar, sânt Anii lui Moise, pe pământ. Din clipa-n care a venit Pe lume, până a murit, Nu a slăbit a sa vedere Și n-a scăzut nici în putere.


David era bătrân de-acum, Înaintat pe-al vieții drum. O haină groasă-l învelea, Dar el tot nu se încălzea.


Că-și saltă capul din pământ, În acea clipă, nu mai sânt! Cum mor oamenii, și ei mor – La fel ca orice muritor; Ca spicele vor fi tăiați!


Mirosul apei. Însă omul Nu e la fel precum e pomul, Ci el – când moartea l-a cuprins – De-a pururea rămâne-ntins. Și cât de mult aș vrea să știu: Omul, dacă nu mai e viu – După ce sufletul și-a dat – Unde e oare el, plecat?


Iar locuința mi-e luată, Căci de la mine e mutată, Precum coliba cea pe care, La stână, un păstor o are. Îmi simt al vieții fir tăiat, De parcă m-a îndepărtat Un țesător, din pânza lui. Pân’ la apusul soarelui, Ai să-mi pui capăt – știu prea bine – Și vei sfârși, astfel, cu mine.


Dar, Dumnezeu a cuvântat: „Nebunule!” – El i-a strigat – „La noapte, îți va fi cerut, ‘Napoi, sufletul. Ce-ai făcut? Tot ceea ce-ai agonisit, De cine fi-va folosit?”


Precum un vis, el o să zboare Și vor pieri ale lui șoapte Ca și vedenia de noapte.


Când însă, Domnul i-a văzut, A zis: „Zadarnic! Duhul Meu Nu va rămâne-n om mereu, Totuși, până-l întorc „acasă” –, Iar pân’ am să-l întorc „acasă” – Adică să-l culc în mormânt, Căci e luat din ăst pământ – Iată că viața i-o scurtez Și un hotar am să-i așez, La ani, să nu trăiască-n veci. Îi las o sută douăzeci!”


De la șaizeci de ani în sus, Iată ce preț trebuie pus: Doar cincisprezece sicli iei, Pentru bărbați; pentru femei, Doar zece sunt de trebuință.


Iar astăzi, sunt la fel de tare, Precum am fost în ziua-n care, Moise, la sine, m-a chemat Și-n cercetare am plecat. Acuma, dacă mi se cere, Mă simt la fel de în putere, Ca și atunci. Știi foarte bine Că sprijin vei găsi în mine. Pot ca să merg în fruntea voastră Sau pot – pentru cauza noastră – Gata să fiu pentru război, Să lupt alăturea de voi.


Aici sunt, pentru că doresc – Puțin – la drum, să te-nsoțesc. De altfel, după al meu plan, Cu tine, trec peste Iordan Și vreau ca, o bucată bună De drum, s-o facem împreună. Atâta doar, însă apoi Mă voi întoarce înapoi, Căci nu vreau să rămân cu tine. De ce să-mi faci dar, acest bine?


Ele-ncolțesc. Spre suferință, Se naște-a omului ființă, Precum scânteia, bunăoară, Se naște și-apoi, iată, zboară!”


Swiv nou:

Piblisite


Piblisite